Primăria Capitalei: Mutarea locuitorilor din zona Eroilor, unde s-a surpat asfaltul, o măsură preventivă

Mutarea locuitorilor din zona Eroilor din Capitală este o măsură preventivă, de siguranță, iar până în momentul de față constructorul nu a prezentat o situație exactă a lucrărilor din teren.
Iulian Tudor
22 dec. 2015, 17:47
Primăria Capitalei: Mutarea locuitorilor din zona Eroilor, unde s-a surpat asfaltul, o măsură preventivă

Alexandru Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, a anunțat că miercuri, 23 decembrie, va fi convocat un comandament al situațiilor de urgență de către prefectul Capitalei, la solicitarea primarului general interimar, informează Agerpres.

„Constructorul a fost invitat pentru a preciza clar termenele și stadiul acelor lucrări”, a spus Ichim.

Primăria Capitalei a introdus restricții de circulație în zona Eroilor, unde s-a surpat terenul, din cauza lucrărilor la noua magistrală de metrou, iar 14 persoane și-au părăsit în aceste zile locuințele aflate în apropierea zonei afectate.

PMB a verificat modul în care constructorul derulează activitatea în zona respectivă, a solicitat documente care au stat la baza avizelor de lucru și împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții lucrează la un raport privind situația generală din zona Eroilor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
UEFA l-a evidențiat pe Vladimir Screciu, dar Andrei Vochin l-a pus la zid! Ce i-a reproșat fotbalistului de la Craiova
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT