Primăria Capitalei plăteşte chirie de 9.000 de euro pe zi. Cum arată sediul în care trebuie să se mute

Primăria Capitalei a cheltuit până acum aproape 20 milioane de euro pentru chiria la sediul din Splaiul Independenţei. În paralel, alte 25 milioane de euro au fost pompate de când a început în 2009 renovarea sediului din Bd. Regina Elisabeta şi unde ar urma să se mute instituţia peste câteva luni. Cu banii daţi pe chirie, municipalitatea ar fi putut cumpăra turnul de birouri în care îşi desfăşoară activitatea în prezent, însă, din cauza unui contract făcut în defavoarea administraţiei locale, chiria plătită nu a fost acceptată ca avans pentru achiziţia imobilului, aşa cum s-a anunţat iniţial. 
Cristina Macuc
29 iun. 2016, 06:25
Primăria Capitalei plăteşte chirie de 9.000 de euro pe zi. Cum arată sediul în care trebuie să se mute

După şase ani de când s-a mutat cu chirie în sediul din Splaiul Independenţei, Primăria Capitalei a ajuns să plătească lunar câte 280.000 de euro (adică aproape 9.000 de euro pe zi), după cum a anunţat recent noul primar general Gabriela Firea. Suma exorbitantă a fost de multe ori contestată, inclusiv în Consiliul General, însă contractul păgubos pentru municipalitate a mers mai departe. 

Astfel, până acum, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a cheltuit aproximativ 20 milioane euro pentru chirie, potrivit estimărilor RomaniaTV.net, alte 25 milioane euro fiind alocate în paralel pentru consolidarea şi modernizarea sediului din Bd. Regina Elisabeta, vizavi de parcul Cişmigiu.

Primăria Capitalei a plătit chirie mai mare decât valoarea sediului

Numai cu banii daţi pe chirie, municipalitatea ar fi putut plăti integral turnul de birouri evaluat la 13 milioane de euro şi ar mai fi rămas şi cu bani, însă din 2013 chiria nu a mai fost acceptată ca avans de achiziţie, aşa cum fusese anunţat iniţial de fostul primar Sorin Oprescu. 

Mai mult decât atât, PMB va fi nevoită să mai plătească în continuare chirie de 9.000 de euro pe zi din cauză că sediul din Bd. Regina Elisabeta nu este nici acum gata. Potrivit municipalităţii, lucrările de reabilitare a fostului sediu ar trebui finalizate până pe 30 iunie 2016, însă la cum arată şantierul se va prelungi cu câteva luni.

Într-adevăr, exteriorul fostului Palat al Ministerului Lucrarilor Publice este finalizat, însă în interior lucrările de amenajare sunt încă în desfăşurare. 

(Mai multe imagini cu sediul PMB din Bd. Regina Elisabeta sunt disponibile în galeria foto de mai sus). 

În urma unei vizite efectuate recent pe şantier, primarul general Gabriela Firea a dat asigurări că lucrările vor fi gata până la sfârşitul lunii august, urmând ca în termen de 3-4 în septembrie să fie făcută şi recepţia. 

După ce a plătit chirie de 20 milioane euro şi încă 25 milioane euro pentru renovare, PMB tot nu are un sediu propriu

Contractul de închiriere a sediului de pe Splaiul Independenței a fost încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafaţa de 12.576 de metri pătraţi, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat proprietarului de atunci SC Iliotomi Grup SRL.

Încă de la începutul acestui contract, a existat clauza potrivit căreia municipalitatea putea să exercite opţiunea de cumpărare a imobilului. Ulterior, în iunie 2010, clădirea a fost vândută de SC Iliotomi Grup către SC Apatel Properties SRL, iar Consiliul General a aprobat un act adiţional la contractul iniţial, prin care municipalitatea plătea 14,387 euro pe metru pătrat plus TVA, iar suprafaţa clădirii se mărea la 12.906 de metri pătraţi, ca urmare a construirii unor lifturi exterioare.

„Este un contract de chirie încheiat acum 6 ani, nu s-au mai plătit ultimele chirii, s-a schimbat şi proprietarul. Nu cred că ne putem permite să cumpărăm acel imobil şi nu cred că există posibilitatea ca banii plătiţi pe chirie până acum să fie consideraţi ca avans pentru plata acelei proprietăţi pentru că acest lucru nu-l doreşte banca, deci proprietarul actual”, a spus recent primarul general Gabriela Firea, în urma unei vizite de lucru pe şantierul din Bd. Regina Elisabeta. 

VEZI AICI Cum arată biroul Gabrielei Firea de la Primăria Capitalei. Ce a găsit acolo în prima zi de mandat VIDEO

Sediul PMB din Bd. Regina Elisabeta, monument istoric cu izolatori antiseismici

Imobilul din Bulevardul Elisabeta este clasat pe lista monumentelor istorice ca monument de arhitectură clasa A. Clădirea este alcatuită dintr-un tronson având forma literei E cu latura mare adiacentă bulevardului Regina Elisabeta. Clădirea a suportat toate seismele care s-au manifestat în municipiul Bucureşti, cele mai severe fiind cele din anii 1940, 1977, 1986 şi 1990 care i-au afectat structura în timp. De asemenea, multitudinea de intervenţii realizate de-a lungul timpului au dus la slăbirea structurii şi agravarea continuă a stării acesteia. 
Renovarea sediului PMB s-a făcut în două etape, astfel: 
Etapa I – Consolidarea clădirii – realizată în totalitate. În cadrul lucrărilor de consolidare s-a utilizat o metodă de excepţie, de izolare antiseismică a bazei clădirii, care constă în decuplarea structurii de vibraţiile terenului şi introducerea izolatorilor antiseismici, aceeaşi metodă fiind utilizată şi la consolidarea Arcului de Triumf.

Etapa II – Lucrări la clădire – sunt în execuţie parcarea subterană şi trebuie montate ascensoarele.

 

 

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Jucătorul important de la Dinamo, transfer la Benfica. „3.000.000 de euro”
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut o adevărată legendă. Era iubit în toată lumea: S-a stins după o luptă lungă
Playtech.ro
Ce radare monitorizează depășirea vitezei pe șoselele din România. Zonele în care poţi lua uşor amenzi
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Un bărbat a dezvăluit ce este viața de apoi. Ce a văzut după ce inima i s-a oprit
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj