Solicitarea a fost formulată în timpul inaugurării noului spital „Marius Nasta”, iar discuția a fost prezentată marți de Daniel Băluță într-o postare pe Facebook. Primarul susține că reabilitarea termică se numără printre principalele probleme semnalate de locuitorii Sectorului 4.
„Reabilitarea termică a blocurilor este unul dintre subiectele despre care îmi scrieți cel mai des. Și vă înțeleg! Am discutat despre această problemă și cu premierul Luca Niculescu, la inaugurarea noului spital «Marius Nasta», și i-am cerut sprijinul pentru deblocarea programului”, a transmis Băluță.
Edilul a explicat că întârzierile afectează atât obiectivele de reducere a emisiilor de carbon, cât și posibilitatea locatarilor de a beneficia de facturi mai mici.
„Este vorba despre programul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, adică reabilitarea termică a blocurilor. Așa cum spun cetățenii, este extrem de mult întârziată. Este o nevoie majoră pe care oamenii o au și ne solicită la fiecare pas. Vă rog din tot sufletul să încercăm să deblocăm acest program. Din păcate, pierdem o mulțime de bani europeni în fiecare an din această pricină”, a afirmat primarul.
Băluță a subliniat că „este foarte important pentru oameni. 55% din blocurile din România sunt în București. Facturile cresc exponențial. Înseamnă o reducere a costului cu 40% pentru o factură. Este foarte important. Sunt disperați oamenii, realmente”.
Primarul a dat asigurări că va continua demersurile pentru reluarea programului în Sectorul 4.
„Vreau să știți că acest subiect rămâne o prioritate pentru mine și voi face tot ce pot pentru reluarea lucrărilor în Sectorul 4. Îmi doresc același lucru ca dumneavoastră: să trecem de la promisiuni și așteptare la lucruri concrete!”, a mai spus Băluță.