Primarul liberal de la Sinaia se delimitează de evenimentul la care a participat Marine Le Pen

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, se delimitează de evenimentul care a avut loc sâmbătă la Casinoul din staţiune şi la care au participat Marine Le Pen, preşedintă a Frontului Naţional din Franţa, şi europarlamentari ai Mişcării pentru o Europă a Naţiunilor şi a Libertăţilor, spunând că administraţia locală nu are legătură cu organizarea acestuia.
Filip Stan
18 apr. 2016, 19:43
Primarul liberal de la Sinaia se delimitează de evenimentul la care a participat Marine Le Pen

„Cu o zi înainte mi s-a spus despre ce este vorba de către europarlamentarul Laurenţiu Rebega şi am refuzat să particip pentru că eu nu încurajez în niciun fel astfel de întâlniri şi de mişcări extremiste. Ba din contră, au vrut să facă şi un marş prin oraş pe care nu l-am aprobat pentru că nu am considerat necesar ca aşa ceva să se întâmple în Sinaia. Mă delimitez de acest eveniment pentru că sunt membru al PNL şi PNL-ul şi eu, implicit, susţinem Uniunea Europeană, iar ei au discutat acolo tocmai împotriva UE, desfiinţarea acesteia, a spaţiului Schengen, nişte aberaţii pe care în niciun caz nu le susţinem”, a declarat luni primarul Vlad Oprea, citat de Agerpres.

Totodată, Primăria Sinaia arată că nu a avut legătură cu organizarea evenimentului.

Citeşte şi: SRI a asigurat antitero congresul de la Sinaia, la care a participat Marine Le Pen

„Primăria se delimitează clar, nu a avut nicio legătură cu organizarea acestui eveniment, spaţiile în care s-a desfăşurat conferinţa internaţională a Mişcării pentru o Europă a Naţiunilor şi a Libertăţilor fiind închiriate direct de la Casino Sinaia. Primăria crede că instituţiile statului şi-au făcut datoria în ceea ce priveşte securitatea persoanelor care au participat, având în vedere că este vorba despre europarlamentari”, se precizează într-un punct de vedere al instituţiei. 

De altfel, şi Serviciul Român de Informaţii a făcut luni precizări cu privire la evenimentul de la Sinaia, SRI fiind, de asemenea, una dintre instituţiile cărora le-au fost aduse mulţumiri.

„La evenimentul organizat sâmbătă, la Sinaia, de Mişcarea pentru o Europă Unită a Naţiunilor şi Libertăţilor, Serviciul Român de Informaţii a contribuit, alături de alte instituţii din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (în speţă, Jandarmeria şi Poliţia), la asigurarea misiunilor de control antiterorist şi control pirotehnic, în vederea securizării spaţiului destinat desfăşurării evenimentului, dat fiind faptul că la manifestare participau şi europarlamentari”, a menţionat Biroul de presă al SRI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT