Primele imagini cu suspecţii atentatelor de la maratonul din Boston GALERIE FOTO

FBI a dat publicităţii fotografiile a doi suspecţi identificaţi de Agenţia Federală.
Iulian Tudor
19 apr. 2013, 05:48
Primele imagini cu suspecţii atentatelor de la maratonul din Boston GALERIE FOTO

FBI cere ajutorul americanilor pentru a-i aresta pe cei care au pus la cale dublul atac în care trei oameni au murit, iar 178 au fost răniţi. Agenţia Federală a avertizat totodată că suspecţii sunt „înarmaţi şi foarte periculoşi”, potrivit postului de televiziune ABC.

Primul suspect poartă o şapcă neagră, iar al doilea o şaptă albă. Suspectul al doilea a pus jos un rucsac în locul exploziei, chiar în faţa restaurantului Forum. Agentul special al FBI care se ocupă de acest caz, Richard DesLauriers, s-a referit la cei doi ca fiind „sispectul 1” şi „suspectul 2”.

Din imagini nu se poate stabili însă dacă suspecţii sunt americani sau de naţionalitate străină. „Considerăm că aceştia sunt înarmaţi şi extrem de periculoşi. Nicio persoană nu ar trebui să se apropie de ei, nicio persoană nu ar trebui să încerce să-i prindă, cu excepţia autorităţilor”, a declarat DesLaurier în cadrul conferinţei de presă a FBI-ului.

În acest timp, preşedintele Barack Obama a luat parte la o ceremonie religioasă pentru victimele atentatelor.
În acest timp, America se roagă pentru victimele dubului atac din Boston. Preşedintele american Barack Obama şi soţia sa, Michelle, au mers în oraşul american şi au luat parte la o ceremonie religioasă.

„Rugăciunile noastre se îndreaptă către cei răniţi, mulţi răni, unii dintre ei grav. Cu siguranţă, unii ne urmăresc, din paturile lor. Şi dacă este aşa, trebuie să ştiţi urmăatoarele: în timp ce veţi începe acest drum lungă către reculperare, oraşul este alături de voi. Comunitatea este cu voi. Ţara întreagă este cu voi. Noi toţi vom fi alături de voi în timp ce veţi învăţa să vă ridicaţi, să mergeţi şi să alergaţi din nou. În privinţa aceasta nu am niciun dubiu, veţi alerga din nou”, a spus Obama.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș, doi corigenți și un premiant: „Greșeli de curtea școlii! / A făcut multe lucruri utile!”. Notele după U Cluj – Rapid 3-4
Capital.ro
Proprietarii de apartamente ar putea plăti cu 60% mai puțin la energie. Ce se pregătește pentru românii care stau la bloc
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT