Primul decret semnat de preşedintele Iohannis după câştigarea alegerilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul prin care cere reexamunarea legii privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare. Legea a fost trimisă înapoi la Parlament.
Filip Stan
25 nov. 2019, 12:57
Primul decret semnat de preşedintele Iohannis după câştigarea alegerilor

„CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației

Legea transmisă la promulgare vizează instituirea unor dispoziții referitoare la constituirea instituțiilor de educație de drept public sau privat, reorganizarea acestor instituții, precum și cu privire la organizarea rețelei școlare și la asigurarea finanțării de bază a învățământului de către stat.

Articolul unic pct. 7 din legea transmisă la promulgare prorogă termenul până la care se comunică, anual, lista unităților pentru care se propune reorganizarea, de la 31 august la 31 octombrie. Considerăm că o asemenea reglementare este de natură să determine întârzierea procesului de evaluare externă a acestor unități și riscă să producă schimbări în rețeaua școlară, în timpul anului școlar, motiv pentru care se impune reanalizarea acesteia de către Parlament. Totodată, potrivit aceluiași articol, termenul de finalizare și aprobare a rețelei școlare se prelungește de la începutul anului școlar până la sfârșitul semestrului I, ceea ce face ca rețeaua școlară să poată suferi modificări în timpul vacanței inter-semestriale, fapt care poate avea un impact negativ asupra procesului de predare-învățare.

Potrivit pct. 8 al art. unic din legea supusă reexaminării, componentele organizatorice de tipul: nivel de învățământ, filieră, profil cu specializări/calificări profesionale, programe de studii din cadrul unităților de învățământ reorganizate în condițiile art. 221 din Legea educației nr. 1/2011 își mențin statutul de acreditat sau autorizat, dobândit înainte de reorganizare. Considerăm că păstrarea statutului de autorizat sau acreditat pentru componentele unei unități de învățământ chiar și după reorganizare, fără o verificare a capacității acestora de a menține standardele, nu este oportună, deoarece ar putea afecta calitatea procesului educațional, întrucât scopul autorizării și acreditării este întocmai verificarea îndeplinirii acestor standarde.

La art. unic pct. 13 din legea supusă reexaminării se prevede că centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională sunt unități specializate de învățământ special și special integrat. În prezent, potrivit Legii nr. 1/2011, aceste centre sunt definite ca unități specializate ale învățământului preuniversitar. Din această perspectivă, considerăm că modificarea operată în definirea acestor unități este de natură să restrângă rolurile acestora în sprijinirea integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale în unitățile de învățământ de masă.

Potrivit ordonanței de urgență aprobate prin legea transmisă la promulgare, se introduc în rețeaua școlară furnizorii de educație, fără alte reglementări conexe prin care să se prevadă cu claritate condițiile în care aceștia pot fi parte a rețelei școlare. Acest lucru poate produce blocaje în componentele de finanțare, dar și de asigurare a calității procesului educațional, fiind periclitat în mod direct dreptul superior al copilului de a beneficia de un sistem educațional așa cum este consfințit de Constituție, motiv pentru care învederăm necesitatea reanalizării de către Parlament a prevederilor legii și din această perspectivă. Totodată, referitor la reglementarea posibilității universităților de a înființa, în structura acestora, unități de învățământ preuniversitar, fără personalitate juridică, apreciem că aceasta a fost realizată fără o analiză de impact și fără a avea în vedere corelările legislative necesare. Considerăm că această reglementare poate genera neclarități în ceea ce privește organizarea rețelei școlare, finanțarea învățământului preuniversitar, organizarea ciclurilor de învățământ și a examenelor de absolvire.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unități de învățământ înființate în procesul de organizare a rețelei școlare și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS”, se arată în cererea înaintată de preşedinte.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
Gigi Becali anunță plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: ”Atât mai stă”
Capital.ro
Elena Udrea trăiește cele mai frumoase momente. Problemele au fost lăsate în urmă. Cum a apărut împreună cu Adrian Alexandrov și fiica lor
Playtech.ro
Temperatura ideală în casă ca să previi înghețarea țevilor în zilele geroase
Adevarul
Cum poate fi învinsă Rusia „pe cale inteligentă”
wowbiz.ro
„Încă un medic a murit în gardă”. Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă, după moartea Ștefaniei Szabo: „Sindromul Karoshi ucide în tăcere. Oare câți trebuie să mai moară?” | EXCLUSIV
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Tatăl Sarei aduce noi acuzații clinicii dentare: „Au chemat-o să o omoare. Au vrut să șteargă toate înregistrările”
iamsport.ro
Candidatul la Primăria București și Marian Ceaușescu, la un pas de bătaie în fața Biroului Electoral Municipal: ”Bâlbâitule, nu mai jigni lumea” / ”Securistule! Nu ți-e rușine?”
MediaFlux
Prognoza meteo 17 noiembrie. Iarna se instalează în România. ANM anunță cât va mai fi cald
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume