Primul portret oficial al lui Kate Middleton, expus la National Portrait Gallery din Londra FOTO

Primul portret oficial al ducesei de Cambridge a fost expus vineri la National Portrait Gallery din Londra şi o prezintă pe Kate Middleton schiţând un zâmbet timid şi cu părul ondulat natural căzându-i pe umeri, informează AFP.
Alina Costache
11 ian. 2013, 19:28
Primul portret oficial al lui Kate Middleton, expus la National Portrait Gallery din Londra FOTO

Kate Middleton şi soţul ei William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, au avut ocazia să admire tabloul în timpul unei vizite private vineri dimineaţă, înainte de prezentarea oficială. Realizat de Paul Emsley, portretul o arată pe tânăra femeie într-o ipostază naturală, purtând cercei şi o rochie albastru petrol, scrie agerpres.ro.

După ce a studiat pictura timp de zece minute, cuplul regal s-a întâlnit cu artistul şi familia acestuia.

Este impresionant, îl găsesc formidabil„, a afirmat Kate despre portretul său oficial. „E frumos, e absolut minunat„, a afirmat la rândul său prinţul William.

Publicul va putea admira tabloul începând de vineri după-amiază, în colecţia de artă contemporană a muzeului, la care intrarea este gratuită.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Din frați au devenit dușmani, în fotbalul românesc! Totul a pornit de la ultima etapă din SuperLiga
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
De ce apar mucegaiul și condensul chiar și vara. Greșeala pe care o fac mulți când folosesc aerul condiționat
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat