Primul summit umanitar mondial: Lideri şi ONG-uri din toată lumea se reunesc la Istanbul

Lideri și organizații neguvernamentale din toată lumea se reunesc luni, la Istanbul, pentru primul summit umanitar mondial, convocat de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, și destinat să îmbunătățească răspunsul global la crizele umanitare provocate de conflicte și de încălzirea climatică, notează France Presse.
Filip Stan
23 mai 2016, 07:18
Primul summit umanitar mondial: Lideri şi ONG-uri din toată lumea se reunesc la Istanbul

În condițiile în care, la nivel global, există circa 60 de milioane de persoane strămutate și 125 de milioane care au nevoie de asistență, state, organizații neguvernamentale și companii consideră că sistemul umanitar actual este depășit și are nevoie urgentă de o regândire.

În marja evenimentului sunt prevăzute și întâlniri bilaterale, cancelarul german Angela Merkel anunțând deja că va discuta cu președintele Recep Tayyip Erdogan situația democrației în Turcia.

Celor aproape 6.000 de participanți așteptați, printre care mai mult de 60 de șefi de stat sau de guvern, le revine misiunea de a depăși scepticismul care înconjoară reuniunea. Anticipând o ‘declarație de bune intenții’ și niciun progres concret, influenta organizație Medici fără Frontiere (MSF) a anunțat că nu va participa la summit. Medici fără Frontiere, care a avut 75 de spitale atacate anul trecut, a precizat că va boicota summitul din cauza absenței inițiativelor concrete care să pună capăt ‘gravelor restricții instituite de anumite state’ în ce privește accesul umanitar.

‘Este vorba despre o oportunitate unică de a institui un program ambițios și pe termen lung cu scopul de a schimba modul în care prevenim și răspundem suferințelor persoanelor celor mai vulnerabile din lume’, a declarat duminică subsecretarul ONU pentru afaceri umanitare, Stephen O’Brien, în timp ce secretarul general adjunct al Națiunilor Unite, Jan Eliasson, a subliniat că trebuie atacate ‘cauzele profunde’ al crizelor generate de conflicte și de încălzirea climatică.

Alegerea metropolei Istanbul pentru primul summit umanitar la nivel global este atât simbolică, cât și controversată. Turcia adăpostește 2,7 milioane de sirieni, dar mai multe ONG-uri îi acuză autoritățile că retrimit refugiați în această țară sfâșiată de război.

Sistemul umanitar actual este ‘prea birocratic și alergic la risc’, a declarat pentru AFP Sandrine Tiller, din cadrul MSF, apreciind că summitul de la Istanbul riscă să nu schimbe cu nimic situația persoanelor afectate de conflicte în Siria ori Yemen.

Cu toate acestea, participanții la reuniune, printre care numeroase ONG-uri de dimensiuni mici sau medii, aflate în prima linie a crizei umanitare, speră că summitul va da cel puțin un impuls în direcția cea bună.

‘Așteptările legate de summit s-au redus treptat’, a declarat Rob Williams, de la organizația War Child. ‘Am avut întotdeauna sentimentul că există multă bunăvoință’, a adăugat el pentru AFP.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT