Prinţul Harry şi Meghan Markel, decizia care le va marca viaţa

Ducii de Sussex, prinţul Harry şi Meghan Markle, sunt nevoiţi să ia o decizia care le va marca viaţa ca membri ai Casei regale britanice, relatează publicaţia spaniolă ABC.
Filip Stan
26 aug. 2019, 19:34
Prinţul Harry şi Meghan Markel, decizia care le va marca viaţa

Potrivit biografei regale Angela Levin, se pare că cei doi tineri sunt „tot mai confuzi” în privinţa rolului lor în cadrul regalităţii, astfel încât ei „vor fi nevoiţi să aleagă între a face parte din lumea celebrităţilor sau din lumea regală”, informează Agerpres.

Într-un interviu acordat ziarului The Telegraph, Levin a declarat că îi este greu să şi-o imagineze pe Markle „stând cu braţele încrucişate” în timp ce îi atrage atenţia soţului său să reconsidere rolurile lor, tot mai confuze în cadrul regalităţii, şi care se distanţează enorm de cele exercitate de ducii de Cambridge.

Fiul cel mic al prinţului Charles şi soţia sa americană nu au încetat să acapareze titlurile presei britanice în ultimele săptămâni. Deosebit de relevante în ochii opiniei publice au fost cele patru deplasări cu avioane private în călătoriile lor în Spania şi Franţa, în pofida valorilor ecologice pe care declară că le susţin.

Toate aceste critici au pus capac unei serii de decizii greşite şi unor excese din partea tânărului cuplu care au declanşat furia societăţii britanice şi i-a calificat drept „ipocriţi”.

Deja căsătoria lor părea discutabilă, însă acum este vorba despre rolul pe care vor să-l exercite ce pare tot mai confuz: „membri ai casei regale în slujba comunităţii, sau celebrităţi hoinare prin lume?”, se întreabă Angela Levin.

Biografa Casei regale britanice a profitat însă de interviu pentru a lăuda tânărul cuplu, considerându-i pe cei doi tineri „filantropi, ambiţioşi şi pasionaţi”. Iar cu privire la viitoarea lor vizită în sudul Africii a sperat că „va fi un succes” care îi va ajuta să-şi spele imaginea de cheltuitori ai banului public şi să devină mai apropiaţi rolului de membri ai regalităţii.

Ducii de Sussex vor pleca într-un turneu, însoţiţi de bebeluşului lor Archie Harrison de doar trei luni, pe continentul african unde vor vizita Angola, Malawi şi Botswana.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Chef Horia Manea te învață să gătești cea mai bună fasole gratinată cu conopidă! Rețeta pas cu pas
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a fost aşteptat la FCSB de fanul care a plâns în aeroport la plecarea în Arabia: “E o mare bucurie că s-a întors acasă! A fost idolul meu, avem 7-8 ani şi eram afectat”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu, apel național. Gestul pe care românii trebuie să-l facă sâmbătă, la 12 fix: În curte, la biserică sau la margine de drum
Playtech.ro
Ţara europeană care îţi dă bani dacă nu foloseşti maşina personală. Primeşti 25.000 de euro de la stat
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă de propriul fiu chiar de 8 Martie. Povestea femeii care a încercat să-și salveze copilul, dar a sfârșit într-o tragedie cumplită
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
Cea mai așteptată autostradă din România este aproape de finalizare. Noi detalii despre stadiul lucrărilor pe A0
stirilekanald.ro
Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj