Prioritate la creşă pentru copiii ale căror mame se întorc mai devreme la serviciu- proiect

Mamele care se întorc la locul de muncă înainte de finalizarea concediului maternal ar putea avea asigurată înscrierea copilului la creşă. O iniţiativă legislativă depusă în Parlament vizează modificarea Legii Creşelor, astfel încât mamele care nu îşi duc până la capăt perioada de întrerupere a muncii să beneficieze de prioritate în listele de aşteptare întocmite de unităţile preşcolare.
Raul Florea
19 sept. 2012, 09:37
Prioritate la creşă pentru copiii ale căror mame se întorc mai devreme la serviciu- proiect

Proiectul aparţine deputatului PSD Andrei Sava şi se referă la copiii cu vârsta de maximum 2 ani, distribuirea urmând să se facă în conformitate cu locurile aprobate. Drept urmare, mamele care preferă să se întoarcă la locul de muncă înainte de finalizarea concediului maternal, vor fi scutite de procedura standard care presupune de cele mai multe ori o lungă perioadă de aşteptare.

„În primul rând nu vor mai trebui să piardă timpul cu înscrierea. Dacă, de exemplu, la o creşă cu 20 de locuri se înregistrează un număr de 30 de cereri, prioritate vor avea copiii ale căror mame au renunţat la restul concediului maternal de care beneficiau”, a precizat pentru ROMÂNIATV.NET, deputatul Andrei Sava, adăugând că proiectul are şanse mari să fie susţinut de către colegii săi, nefiind vorba în acest caz de „parti-pris-uri politice”:

„Scopul este ajutarea tinerelor mămici care vor să se reintegreze rapid în câmpul muncii. După cum ştim, avem un deficit al forţei de muncă şi cred că e de datoria noastră să folosim orice mijloc pentru a încuraja întoarcerea la muncă, mai ales că sunt din ce în ce mai multe femei care vro să facă o carieră”.

În prezent, mamele care nu îşi duc până la capăt concediul maternal beneficiază din partea statului de un bonus la salariu în valoare de 500 de lei pentru fiecare lună neutilizată în contul perioadei de întrerupere a muncii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Când va arăta FCSB ca o echipă capabilă să câștige titlul! „Totul s-a schimbat!”
Capital.ro
Pericolul ascuns din locuințele încălzite cu sobe în sezonul rece. Greșelile care pot provoca incendii și intoxicații cu monoxid de carbon
Playtech.ro
Cât plătești la curent pentru centrala pe gaz. Calcul pentru 6, 10 și 14 ore de funcționare pe zi
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Fenomenal! Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT