Priorităţile României pe durata Preşedinţiei Consiliului UE, discutate de preşedintele Iohannis cu ministrul de Externe norvegian

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, pe ministrul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei, Ine Marie Eriksen Soreide, context în care a prezentat priorităţile României pe durata deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi principalele provocări ale acestui mandat.
Iulian Tudor
03 dec. 2018, 16:10
Priorităţile României pe durata Preşedinţiei Consiliului UE, discutate de preşedintele Iohannis cu ministrul de Externe norvegian

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului şi-a exprimat satisfacţia cu privire la stadiul şi dinamica cooperării bilaterale, Regatul Norvegiei fiind un partener important al României în cadrul Spaţiului Economic European (SEE). Cei doi oficiali au salutat perspectiva consolidării dialogului politic la nivel înalt pe durata exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ţinând cont de faptul că Norvegia, în calitate de stat al Spaţiului Economic European, are în vedere ralierea optimă la o serie de formate de cooperare ale UE.

„Preşedintele României a prezentat priorităţile ţării noastre pe durata Preşedinţiei Consiliului UE şi principalele provocări ale acestui mandat, subliniind importanţa pe care o va avea Summitul din 9 mai 2019 de la Sibiu pentru viitorul proiectului european, spre beneficiul direct al cetăţenilor europeni”, se arată în comunicat.

De asemenea, Iohannis a transmis aprecierea sa pentru proiectele realizate prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian şi al SEE şi a exprimat speranţa că implementarea acestora va continua să devină tot mai eficientă şi productivă pe viitor în domenii de interes comun.

Ministrul de Externe norvegian a evidenţiat, în acest sens, că bunele practici rezultate din proiectele cu România sunt deosebit de utile în elaborarea programelor similare cu alte state.

„Ministrul Ine Eriksen Soreide a transmis aprecierea pentru comunitatea de români stabilită în Norvegia, care este bine integrată şi aduce o valoare adăugată relaţiei bilaterale, inclusiv în promovarea parteneriatelor de afaceri şi a relaţiilor comerciale, care au cunoscut o revitalizare în ultima perioadă”, se precizează în comunicatul citat.

Preşedintele Iohannis şi ministrul de Externe norvegian au fost de acord că poziţionările strategice ale celor două ţări, precum şi provocările de securitate similare cu care se confruntă constituie o bază pentru consolidarea dialogului bilateral şi în cadrul NATO, unde România şi Norvegia au deja o cooperare foarte bună.

Cu prilejul întâlnirii, a avut loc şi un schimb de opinii cu privire la teme de interes de pe agenda internaţională şi regională, cu accent pe Vecinătatea Estică şi situaţia actuală a securităţii în Marea Neagră.

Oficialul norvegian efectuează o vizită în România. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT