Privatizarea, singura soluţie pentru rezolvarea situaţiei de la Poşta Română

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că privatizarea este singura soluţie prin care se poate rezolva situaţia de la Poşta Română.
Iulian Tudor
21 mai 2014, 12:27
Privatizarea, singura soluţie pentru rezolvarea situaţiei de la Poşta Română

Întrebată dacă ar putea să mai fie concedieri colective la Poşta Română, Aurelia Cristea a declarat că „nu s-a discutat despre concedieri colective, cel puţin în momentul acesta”, potrivit Agerpres. Ministrul delegat pentru Dialog Social a menţionat că au fost concediaţi deja aproape patru mii de salariaţi anul trecut, cu acordul sindicatelor.

„Cu acordul sindicatelor au făcut acel acord, au căzut de acord la momentul respectiv că este nevoie şi se impune concedierea celor aproape patru mii de salariaţi. (…). Poşta în acest moment are un oarecare profit. Este important să nu folosim nici tot acest profit doar în creşteri salariale, că atunci nu am rezolvat nimic. Însă este important ca acolo să existe o bună credinţă în dialogul care are loc acolo şi, într-adevăr, interesul de privatizare, pentru că este singura soluţie prin care se poate rezolva situaţia de la Poşta Română”, a declarat ministrul Aurelia Cristea.

CITEŞTE ŞI: Anunţ îmbucurător pentru angajaţii Poştei Române: „Salariile ar putea creşte”

Aceasta a menţionat că luni seara a participat la o întâlnire cu managementul şi reprezentanţii sindicatului din Poşta Română.

„Urma ca până astăzi (miercuri . n.r.), managementul să facă nişte simulări pe cererile salariale, pe majorările salariale care au fost solicitate. Astăzi (miercuri – n.r.), la ora 15, are loc o întâlnire la sediul Ministerului Societăţii Informaţionale, atât cu sindicatele, cât şi cu managementul pe aceste modificări, să încerce să se agreeze un punct de vedere. Vizavi de stadiul privatizării, acolo lucrurile sunt un pic mai complicate, în sensul în care nu am avut un răspuns concret vizavi de modul în care evoluează acolo acest proiect”, a declarat ministrul.

Aurelia Cristea a ţinut să facă şi o apreciere personală, opinând că la Poşta Română e un stil de management defectuos în privinţa modului de comunicare. „În momentul în care ai ajuns manager într-o companie a statului român nu eşti manager pe moşia privată, ci ai grijă de tot capitalul uman şi te raportezi la el ca şi la o componentă socială extrem de importantă şi ca şi o resursă cu care tu trebuie să obţii rezultate. Lucru pe care eu nu l-am observat la managerul Poştei Române”, a declarat Cristea.

Întrebată dacă situaţia ar putea duce la o schimbare a managerului sau a structurii manageriale, aceasta a răspuns că e posibil acest lucru dacă nu se ajunge la o soluţie şi la un consens. „Evident. De ce nu, dacă până la urmă nu ajungem la o soluţie şi la un consens acolo şi lucrurile nu funcţionează. Pentru că orice fel de întrerupere de activitate, orice fel de astfel de tensiune înseamnă pierderi în Poşta Română, pierderi cuantificabile în ceea ce înseamnă operaţiunile Poştei Române. Şi asta înseamnă şi în bilanţul Poştei, dar şi la salariaţi implicit. Este evident că va trebui găsită o soluţie”, a spus ministrul.

Cristea a mai precizat că nu intră în atribuţiile sale de a propune astfel de schimbare.

Ministrul Aurelia Cristea a participat miercuri la şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba, la care au fost prezenţi prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, subprefectul Cornel Murg, directori ai serviciilor publice deconcentrate, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.

VRZI ŞI. Şefa cu compensaţii NESIMŢITE de la Poşta Română, dată în judecată de minister

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT