Pedepsele mai dure pentru agresorii care nu respectă ordinul de protecţie. Propunerea Pro România

RomaniaTV.net
27 04. 2020, 07:20

În prezent, pedeapsa acordată agresorilor care nu respectă ordinul de protecţie este cuprinsă între o lună şi un an. Proiectul legislativ depus de Pro România vizează majorarea acestei pedepse de la şase luni la un an.

Propunerea a fost iniţiată de deputatul Gabriela Podaşcă şi coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Şanse Pro România, Anca Bălăşoiu, cu susţinerea parlamentarilor Mihaela Huncă şi Oana Vlăducă.

Citeşte şi Poliţia Română a anunţat că infracţiunile stradale au scăzut odată cu pandemia, însă a crescut violenţa domestică

Pentru victimele violenţei domestice, izolarea la domiciliu transformă casa într-un mediu de risc. În loc să fie protejate, ele sunt la mâna agresorilor, iar statul încă nu a luat măsuri pentru stabilirea unui climat de siguranţă. Am trimis, astăzi, o scrisoare Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES), în care am recomandat implementarea urgentă a unor măsuri de sprijin pentru victime. În paralel, am iniţiat aceste modificări legislative care sprijină reprezentarea victimelor în instanţă, pentru că introducem obligativitatea acordării unui avocat din oficiu, în situaţia în care persoana în cauză nu îşi poate permite unul„, a afirmat Gabriela Podaşcă, potrivit Agerpres.

Anca Bălăşoiu, coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Şanse PRO România, subliniază faptul că numărul victimelor violenţei domestice s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi că situaţia este mult mai gravă în cazul victimelor care, în această perioadă de carantină, trebuie să locuiască sub acelaşi acoperiş cu agresorul: „Cei de la ANES ştiu că numărul victimelor violenţei domestice s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ei ştiu foarte bine şi că, adeseori, extragerea victimei de la domiciliu nu înseamnă că riscurile au dispărut şi cunoaştem cu toţii cazuri în care nerespectarea ordinelor de protecţie de către agresori a dus la decese. Sperăm să susţină această iniţiativă legislativă şi să acţioneze preventiv, în sprijinul victimelor violenţei domestice care locuiesc, în izolare, cu agresorul„.

Citeşte şi Izolarea cauzată de COVID-19 generează violenţă domestică. Numărul cazurilor s-a dublat în unele ţări, avertisment de la ONU

Printre soluţiile propuse de reprezentanţii Pro România pentru protejarea victimelor violenţei domestice se-numără:

  • crearea unor sisteme de alertă în farmacii, care să poată fi utilizate de victimele violenţei domestice;
  • transformarea unor hoteluri în spaţii de găzduire;
  • consiliere şi suport;
  • identificarea de finanţări care să susţină construcţia de centre noi;
  • susţinerea de alocări bugetare corecte per judeţ şi extinderea echipelor de specialişti;
  • implementarea de campanii de informare şi conştientizare care să ajute cetăţenii să acţioneze corespunzător în relaţia cu victimele violenţei;
  • susţinerea furnizorilor privaţi de servicii sociale.