Procedură accelerată pentru legile Justiţiei în Senat: Depunerea amendamentelor în weekend, o singură zi pentru raportul comisiei

Biroul Permanent al Senatului a aprobat joi o procedură de urgenţă accelerată pentru dezbaterea legilor Justiţiei în forul decizional: parlamentarii vor avea termen de depunere a eventualelor amendamente până luni dimineaţă la ora 9:00 la legea privind organizarea judiciară şi cea privind funcţionarea CSM, iar comisia specială trebuie să elaboreze raportul în maximum 24 de ore, până marţi dimineaţa la ora 9:00.
Filip Stan
14 dec. 2017, 12:30
Procedură accelerată pentru legile Justiţiei în Senat: Depunerea amendamentelor în weekend, o singură zi pentru raportul comisiei

”Termen de depunere a amendamentelor: luni, 18 decembrie, ora 9:00. Comisia urmează să îşi depună raportul până pe 19 decembrie, ora 9:00”, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de Birou Permanent.

El a spus că cele două acte normative – legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM – vor intra în dezbaterea plenului Senatului până la finalul săptămânii viitoare, dacă nu miercuri, atunci joi.

”Depinde de cum merg dezbaterile. Noi începem luni cu legea 303/2004. Avem săptămâna viitoare dezbaterile pe buget, deci este foarte posibil să lucrăm nu doar miercuri, ci şi joi. Vom dedica o parte din zi dezbaterii bugetului şi ce ne rămâne o să avem programul nostru pe legile care sunt pe ordinea de zi de la Senat”, a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a anunţat şi că intenţionează să introducă pe ordinea de zi a plenului de luni legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Întrebat dacă este normal ca legea privind statutul magistraţilor să intre luni dimineaţa în comisie, iar luni după-amiaza în plen, Tăriceanu a spus că el nu se ocupă cu programul comisiei speciale.

”Nu fixez eu programul comisiei speciale. Dacă ei vor avea timp suficient, vor face. Dacă nu, vor prezenta raportul în momentul în care îl vor termina că altă regulă nu poate să funcţioneze”, a explicat preşedintele Senatului.

Potrivit calendarului stabilit de Biroul Permanent al Senatului, termenul pentru depunerea amendamentelor la legea 303/2004 a expirat joi, iar comisia condusă de Florin Iordache trebuie să finalizeze dezbaterile şi să depună raportul până cel târziu luni.

Membrii comisiei speciale au convenit însă să nu lucreze în zilele de doliu naţional, astfel că următoarea şedinţă va avea loc luni, începând cu ora 9:00 dimineaţa.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în această săptămână cele trei legi ale Justiţiei: luni a fost dat votul final pe legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar miercuri au fost votate legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Senatul este forul decizional în cazul tuturor celor trei acte normative.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT