Proces răsunător în Franţa! O pastilă prescrisă pentru diabet ar fi cauzat moartea a mii de oameni

A început unul dintre cele mai răsunătoare procese din Franţa din ultimii ani. Magistrații trebuie să decidă dacă o pastilă pentru pacienții cu diabet, prescrisă și pentru scăderea în greutate, este de vină pentru moartea a până la 2.000 de oameni.
Iulian Tudor
24 sept. 2019, 08:51
Proces răsunător în Franţa! O pastilă prescrisă pentru diabet ar fi cauzat moartea a mii de oameni

Laboratorul care a produs medicamentul trebuie să răspundă la acuzația că ar fi ascuns timp de 30 de ani efectele secundare ale pastilelor. Pe de altă parte, și autoritatea franceză de reglementare a medicamentelor e în colimator, pentru că nu a luat la timp măsuri mai drastice față de producător, scrie stirileprotv.ro.

Medicamentul Mediator a fost lansat în 1976, în Franța, și era destinat pacienților diagnosticați cu diabet de tip 2. Pastilele aveau un efect inhibitor asupra poftei de mâncare, așa că au fost prescrise la scară largă și persoanelor sănătoase, care voiau să slăbească. În cazul unor femei care au luat pastilele deși aveau o stare bună de sănătate, tratamentul a avut un efect negativ asupra lor.

„Eram plină de viață, elegantă, purtam tocuri… Acum mi-e greu să mă și îmbrac. Copiii mă îmbracă, soțul… el mă ajută și la duș. El face totul. Vreau să depun mărturie pentru că-mi doresc ca întreaga lume să știe impactul pe care l-a avut (medicamentul, n.r.) asupra familiei mele”, a declarat Paquita Guardiola, martor în proces.

Potrivit datelor oficiale, până la 5 milioane de oameni au primit acest medicament între anii 1976 și 2009, în ciuda faptului că existau suspiciuni că ar provoca probleme cardiace și pulmonare.

„(Procesul, n.r.) e unul excepțional din cauza numărului de victime. Este o situație extrem de gravă, cu zeci de mii de victime, chiar dacă am identificat doar cinci sau șase mii. E posibil chiar să fie mai multe, la fel și în cazul persoanelor decedate”, a explicat avocatul Jean-Christophe Coubris.

O anchetă a Ministerului francez al Sănătății a descoperit că cel puțin 500 de oameni au murit din cauza unor probleme cardiace provocate de ingredientul activ al medicamentului. Alte studii susțin însă că numărul deceselor se apropie de 2.000. Președintele companiei producătoare a transmis deja regretele sale victimelor.

Cazul e unul dintre cele mai importante în Franța ultimilor ani: aproape 400 de avocați sunt implicați, iar dosarul are în jur de 700 de pagini, din care 300 conțin doar numele reclamanților.

Procesul urmează să stabilească de ce medicamentul a rămas pe piață peste 30 de ani, dar și motivele pentru care instituția care reglementează piața franceză a medicamentelor nu a luat măsuri mai repede, în ciuda avertismentelor primite de-a lungul anilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT