Procurorii DIICOT efectuează percheziţii în diferite oraşe privind o grupare acuzată de infracţiuni financiare

Procurorii DIICOT efectuează joi 64 de percheziţii domiciliare pe raza oraşelor Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi a judeţelor Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Suceava şi Teleorman, la locuinţele membrilor unei grupări specializată în săvârşirea de infracţiuni din sfera macro-criminalităţii economico-financiare.
Alina Costache
03 oct. 2013, 08:54
Procurorii DIICOT efectuează percheziţii în diferite oraşe privind o grupare acuzată de infracţiuni financiare

Potrivit unui comunicat al DIICOT, percheziţiile au loc în cadrul a două acţiuni simultane desfăşurate de procurorii DIICOT – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Cluj, sprijiniţi de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR – DCCO, BCCO – Cluj, BCCO Bucureşti şi Oradea, cu suportul tehnic şi informativ asigurat de Serviciul Român de Informaţii.

Citeşte şi Percheziţii în Argeş şi Olt la „ţeparii” de pe internet

Procurorii DIICOT vor audia 55 de persoane şi vor dispune măsurilor legale faţă de învinuiţi după finalizarea audierilor.

Astfel, procurorii DIICOT – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de 11 persoane, suspectate că au constituit, pe raza Capitalei, un grup de criminalitate organizată specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare, în urma derulării unor operaţiuni de achiziţii intracomunitare de bunuri (materiale de construcţii), urmate de vânzarea acestora pe teritoriul naţional.

Mecanismul era următorul: membrii grupării au înregistrat operaţiuni nereale în evidenţele contabile ale unui număr de 18 societăţi comerciale pe care le controlau, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv diminuarea cuantumului TVA de plată. O primă categorie de societăţi au fost utilizate în calitate de client intracomunitar (au realizat achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii – fier beton) respectiv furnizor naţional.

Citeşte şi PERCHEZIŢII în Timiş. Peste 30 de persoane, audiate pentru FRAUDE BANCARE

O a doua categorie de societăţi comerciale au fost utilizate pentru crearea de circuite financiare fictive, respectiv derularea de operaţiuni fictive, în scopul evidenţierii în actele contabile ale societăţii care realizează achiziţii intracomunitare de cheltuieli nereale, diminuând astfel cuantumul TVA colectată.

O a treia categorie de societăţi comerciale, adevărate „fabrici de facturi” au fost utilizate pentru a emite facturi fictive care să permită societăţilor din primele două categorii să dispună transferul unor sume de bani în contul acestora, sume de bani retrase în numerar de către membrii grupării. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat, prin eludarea plăţii TVA, este estimat la suma de aproximativ 4 milioane euro.

De asemenea, din cercetările efectuate în cauză de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj a reieşit că, prin intermediul unei societăţi comerciale care administrează mai multe parcuri auto de pe raza judeţelor Cluj şi Braşov, 5 persoane au desfăşurat activităţi de comercializare autoturisme, prin livrări intracomunitare fictive către societăţi comerciale din Ungaria, urmate de revânzarea autoturismelor către persoane fizice şi juridice române.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat, prin eludarea plăţii TVA, este estimat la suma de 550.000 euro.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ministerul de Externe al Rusiei amenință România după ce Emil Boc a interzis gimnastele ruse la Cluj: “Vor exista consecințe!”
Capital.ro
Cod Rutier 2026. Permisul de conducere nu este folositor pentru acest vehicul. Este interzis pe drumurile publice
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?