Procurorii militari, la Senat. Studiază documente pentru ancheta din dosarul Revoluţiei

Procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au studiat, la Senat, documente pentru ancheta pe care o desfășoară în dosarul Revoluției din decembrie 1989.
Iulian Tudor
08 nov. 2016, 14:51
Procurorii militari, la Senat. Studiază documente pentru ancheta din dosarul Revoluţiei

„Săptămâna trecută, procurorul-șef și cu unul dintre adjuncți au venit la Parlament, au solicitat să vadă documentația pe care o solicită și locul unde pot să o studieze. Am discutat cu secretarul general al Senatului și cred că au și început lucrul pe dosarul Revoluției. Am pus la dispoziția Parchetului toată documentația, care este extrem de mare, cu privire la dosarul Revoluției. (…) Mare parte din ea are un regim special, documente cu caracter secret, și atunci nu le-am putut preda așa cum s-a solicitat inițial. Parchetul, dacă am înțeles bine, a decis să vină cu cei care fac urmărire penală să studieze și unde este nevoie să solicite procedura de desecretizare”, a afirmat vicepreședintele Senatului, Ioan Chelaru, potrivit Agerpres.

El a precizat că dosarul Revoluției se află la Parchet, procurorii studiind la Senat documentele existente în dosarul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. „Pentru solicitarea privind studiul documentelor existente în dosarul Comisiei de anchetă, Biroul permanent, constatând că majoritatea documentelor au caracter secret, a comunicat Parchetului acest lucru și a hotărât să pună la dispoziție Parchetului în totalitate documentația respectivă la sediul Senatului. În condițiile în care parte dintre aceste documente vor fi considerate probe utile, pertinente cauzei, Parchetul va solicita instituțiilor abilitate desecretizarea documentelor respective și automat preluarea lor„, a adăugat Chelaru.

Pe data de 5 septembrie, Biroul permanent al Senatului a decis să pună la dispoziția Parchetului Militar raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluționării dosarului Revoluției.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a solicitat Senatului să îi fie pus la dispoziție, spre consultare, raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluționării „temeinice și legale” a dosarului Revoluției nr. 11/P/2014.

CITEŞTE ŞI: Procurorul general cere DECLASIFICAREA documentelor care ar putea face lumină în DOSARUL REVOLUŢIEI

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„I-am zis să nu vină la Craiova!“. Tatăl lui Răzvan Sava rupe tăcerea despre situația fiului său la Universitatea: adevărul despre cele 2,5 milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi dintre cei trei frați dispăruți din Sălaj au fost găsiți în județul Cluj. Al treilea copil este căutat în continuare
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT