Procurorul Felix Bănilă, după ce procurorii DIICOT au cerut respingerea numirii sale: Sunt doar o propunere

Procurorul Felix Bănilă a comentat solicitarea procurorilor DIICOT de a-i fi respinsă numirea la conducerea Direcţiei, declarând că aşteaptă decizia preşedintelui şi că nu poate face speculaţii.
Filip Stan
19 iun. 2018, 06:37
Procurorul Felix Bănilă, după ce procurorii DIICOT au cerut respingerea numirii sale: Sunt doar o propunere

„Nu e deontologic să comentez, eu sunt în acest moment doar o propunere. Legea este foarte clară referitor la paşii care trebuie urmaţi. Aştept decizia Preşedintelui României, nu pot să fac speculaţii”, a precizat procurorul Felix Bănilă pentru Ziarul de Bacău.

Procurorii DIICOT au decis, luni, în Adunarea Generală, să îi trimită preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care să îi ceară să respingă propunerea ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea DIICOT, potrivit unor surse din rândul procurorilor.

Citeşte şi: Procurorii îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să respingă numirea lui Felix Bănilă la şefia DIICOT

Sursele citate au declarat că Adunarea Generală a DIICOT a luat această decizie cu 154 de voturi „pentru” şi 47 „împotrivă”.

Conform legii, procurorul-şef al DIICOT este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

În 11 iunie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a procurorului Oliver-Felix Bănilă la conducerea DIICOT.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superios al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Contracandidatul lui Felix Bănilă la concursul pentru ocuparea postului de procuror şef al DIICOT a fost actualul şef al DIICOT Daniel Horodniceanu.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea că îi cunoaşte foarte bine pe cei doi candidaţi, amândoi fiindu-i studenţi la Facultatea de Drept de la Iaşi, ei având experinţă în funcţii manageriale şi fiind şefi de unităţi.

Întrebat de ce l-a preferat pe Oliver-Felix Bănilă în detrimentul lui Daniel Horodniceanu, ministrul Justiţiei spunea că în cadrul interviului l-a întrebat pe actual şef al DIICOT care este termenul de prescripţie a cauzelor şi care este situaţia achitărilor.

“De ce l-am preferat, şi e prima oară când spun, dar nu e răspunsul complet, nu sunt toate considerentele, dar, spre exemplu, la interviu l-am întrebat pe domnul Horodniceanu cum stăm cu termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor? (…) Cum se explică faptul că avem dosare la urmărire penală la DIICOT de 11 ani, neterminat? Aia e prescripţie sigură. (…) După aceea, cum stăm cu achitările? Nu vreau să vă rog să faceţi exerciţiul mintal, psihic, de sănătate, social, de care vreţi, al celui care stă un an, doi, trei, şapte, nevinovat, iar după aia vine instanţa să spună achitat, fapta nu există, sau nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii”, declara ministrul Justiţiei.

El preciza că în cele din urmă comisia a analizat activitatea desfăşurată de cei doi candidaţi şi a tras linie.

Felix Banilă, în vârstă de 46 de ani, este procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 – 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes.   

Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT a expirat în 19 mai, fiind apoi prelungit cu şase luni, conform procedurii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gică Hagi, trei decizii controversate în înfrângerea României cu Suedia: Băluță, Stanciu și Ianis Hagi
Capital.ro
Radu Georgescu trage un semnal de alarmă. România a fost lovită de scăderi puternice în mai multe sectoare: Este cea mai mare scădere de la pandemie
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să iei mușcatele de pe balcon. Cum le pregătești pentru iarnă
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte