Procurorul general al SUA: Sperăm că România va reveni asupra amendamentelor care pot submina lupta împotriva corupţiei

William Barr, procurorul general al SUA, îşi exprimă speranţa, după vizita la Bucureşti, că România va reveni asupra amendamentelor care „pot submina lupta împotriva corupţiei” şi s-a arătat încrezător că România va lua măsuri pentru a avea o justiţie eficientă, transparentă şi imparţială.
Filip Stan
20 iun. 2019, 07:44
Procurorul general al SUA: Sperăm că România va reveni asupra amendamentelor care pot submina lupta împotriva corupţiei

„România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri în lupta împotriva infracţiunilor transfrontaliere. Cu ajutorul României, am putut investiga şi extrăda membri ai grupărilor de crimă organizată implicaţi în acţiuni globale de fraude pe internet, iar România oferă o asistenţă esenţială DEA în operaţiunile anti-drog”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA, citat de News.ro.

Barr precizează că parteneriatul SUA – România a fost mereu bazat pe valorile statului de drept şi pe o guvernare bună.

„Cu ocazia vizitei mele la Bucureşti am putut reafirma că statul de drept este un principiu solid şi că toate persoanele, instituţiile şi entităţile ar trebui să fie guvernate şi trase la răspundere în baza unor legi care sunt juste, promulgate public şi implementate în mod egal şi imparţial”, afirmă Barr.

Procurorul general al SUA a vorbit şi despre întâlnirea sa cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall: „Suntem recunoscători pentru susţinerea ministrului Ana Birchall faţă de aceste principii. Sperăm că, sub conducerea ei şi a altor oficiali români, România va reveni asupra amendamentelor recente care ameninţă să submineze abilitatea de a lupta cu corupţia şi suntem încrezători că România va lua măsuri pentru a asigura un sistem judiciar eficient, transparent şi imparţial. Sunt nerăbdător să ne îmbunătăţim parteneriatul şi să ne continuăm colaborarea apropiată privind implementarea legii cu acest aliat esenţial”.

Reuniunea UE – SUA la nivel ministerial în domeniile justiţie şi afaceri interne a avut loc, miercuri, la Bucureşti, fiind adoptată o declaraţie comună în care cele două părţi arată că lupta împotriva terorismului se află printre priorităţile lor. De asemenea, reprezentanţii UE şi ai SUA au discutat despre securitatea în spaţiul virtual, dar şi despre importanţa accesului transfrontalier rapid la probele electronice.

Cu ocazia prezenţei la Bucureşti pentru această reuniune, procurorul general al SUA a avut întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, ministrul Justiţiei, Ana Birchall.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun. Ce cadouri îi pot bucura pe copii fără să cheltui o avere. Variante surprinzătoare de la 50 la 200 de lei
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România