Procurorul general interimar: Am primit expertiza de la Institutul Naţional de Criminalistică în dosarul Colectiv

Bogdan Licu, prim adjunct al procurorului general, a declarat că ancheta în cazul incendiului de la clubului Colectiv se află în ultima etapă, iar expertiza primită de la Institutul Naţional de Criminalistică a fost trimisă experţilor desemnaţi de părţile din dosar.
Filip Stan
14 mart. 2016, 17:40
Procurorul general interimar: Am primit expertiza de la Institutul Naţional de Criminalistică în dosarul Colectiv

„Nu stagnează ancheta. S-au dispus expertize tehnice. În cazul Colectiv, la sfârşitul săptămânii trecute, a venit expertiza de la Institutul Naţional de Criminalistică şi, conform procedurii, această expertiză a fost trimisă experţilor parte. Sunt părţi din dosar care şi-au pus experţi, conform legii, şi trebuie să ia la cunoştinţă despre rezultatele expertizei, să formuleze obiecţiuni sau să fie de acord cu ea. Este ultima etapă”, a spus Bogdan Licu, la prezentarea bilanţului Ministerului Public pe anul 2015.

Conform unei expertize tehnice întocmită de un specialist în construcţii la solicitarea Parchetului General, Primăria sectorului 4 nu a efectuat, în ultimii cinci ani, verificări în localul unde a funcţionat clubul Colectiv, în condiţiile în care a fost schimbată destinaţia spaţiului şi au fost executate lucrări de amenajare fără autorizaţii.

În expertiză se arată că nu au fost identificate dovezi că angajaţii administraţiei locale ar fi desfăşurat, cel puţin în ultimii cinci ani, activităţi de inspecţie şi control în spaţiul unde au funcţionat succesiv trei cluburi, ultimul fiind Colectiv.

Citeşte şi: INCENDIU COLECTIV. Povestea tristă a ultimului tânăr mort în clubul Groazei. Radu avea doar 21 de ani şi era student ASE

De asemenea, expertiza nu a identificat acte de control sau măsuri dispuse din punct de vedere al respectării legislaţiei nici din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, nici din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii Bucureşti, scrie Agerpres.

Din raportul tehnic mai reiese că în incinta de la Pionierul există lucrări de construire şi amenajare care nu îndeplinesc cerinţele legale, iar „cea mai mare parte a lucrărilor realizate necesitau autorizaţie de construcţie, o parte dintre lucrări nu îndeplinesc cerinţele impuse de normele în vigoare, în special în cazul în care este necesară o evacuare rapidă a utilizatorilor din spaţiul aferent”.

Raportul mai arată că au fost folosite materiale uşor inflamabile în momentul în care a fost construit tavanul fals, „ventilaţiile, atât pentru aportul de aer proaspăt, cât şi pentru exhaustarea celui viciat, nu sunt poziţionate corespunzător”, iar „instalaţiile electrice dispuse pe sub panta din lemn sunt neconforme”.

În plus, numărul căilor de acces pentru spaţii publice aglomerate trebuia să fie minim două, însă la clubul Colectiv exista doar una utilizabilă, dar şi aceasta neconformă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT