Procurorul Mihaiela Iorga, acuzată că a ajutat un urmărit internaţional să scape de dosar penal UPDATE

Procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga este acuzată de DNA Ploiești că l-a ajutat pe omul de afaceri Florian Walter, care era urmărit internațional și cercetat de DIICOT, scopul fiind acela de a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a acestuia. Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA Ploiești.
Iulian Tudor
15 nov. 2017, 09:05
Procurorul Mihaiela Iorga, acuzată că a ajutat un urmărit internaţional să scape de dosar penal UPDATE

UPDATE Mihaiela Iorga este acuzată de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată, potrivit unui comunicat DNA. Ea este acuzată că a ajutat o persoană cercetată penal şi dată în urmărire europeană să tergiverseze dosarul şi să beneficieze clemenţă din partea procurorilor.

Mihaiela Iorga ar fi discutat direct „în afara cadrului legal, cu persoana urmărită internațional și a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor”, potrivit DNA.

Persoana care a beneficiat de ajutorul procurorului este omul de afaceri Florian Walter, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

COMUNICAT DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus urmărirea penală față de suspecta MORARU IORGA MIHAIELA, la data faptelor și în prezent procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru infracțiunile de :

– favorizarea făptuitorului; 
– fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale). 

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia: 

În condițiile în care față de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul D.I.I.C.O.T., au fost emise mandatul european de arestare și cererea de dare în urmărire internațională, suspecta Moraru Iorga Mihaiela, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat, cu intenție directă, prin acte comisive și omisive, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerea lui la răspundere penală.

Menționăm că, în cauza aflată la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, persoana respectivă era cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, instigare la spălare a banilor.
Concret, în perioada 2015 – iunie 2017, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate în dosarul anterior menționat, a ajutat-o pe aceasta, cu intenție directă, prin aceea că:

– a purtat discuții informale, în afara cadrului legal, cu persoana urmărită internațional și a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare,

– a purtat discuții informale cu intermediari ai aceleiași persoane, în biroul său din sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată,

– a efectuat unele activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, legal învestiți cu exercitarea acțiunii penale împotriva persoanei respective,

– a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare și, ulterior, de preluare nelegală spre soluționare, a unui dosar înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare, că instrumentează o cauză mai veche și care privește aceleași fapte.

După preluarea cauzei privind acea persoană, suspecta Moraru Iorga Mihaiela: 

– a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile și fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracțională a persoanei protejate, 

– nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experții desemnați. Mai mult, suspecta a invocat în cuprinsul a patru ordonanțe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condițiile în care acest raport de expertiză fusese întocmit, depus la suspecta la data de 17 octombrie 2016 și chiar aceasta dispusese prin ordonanță stabilirea cuantumului onorariului final și achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcției Naționale Anticorupție).

Suspectei Moraru Iorga Mihaiela i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Menționăm că, procurorul Moraru Iorga Mihaiela a fost revocată din funcție prin Ordinul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție nr.301 din 05.07.2017, avizat favorabil de către Secția pentru procurori din cadrul C.S.M.

La data de 27 septembrie 2017, prin sentința civila nr. 3325/2017, Curtea de Apel București a suspendat provizoriu executarea Ordinului nr. 301/05.07.2017 emis de Procurorul Sef al DNA.

În prezent, procurorul Moraru Iorga Mihaiela este reîncadrată provizoriu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


UPDATE Avocata procurorului Mihaiela Moraru Iorga, Angela Ciurea, a declarat miercuri, la ieșirea de la DNA Ploiești, că procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință clientei sale calitatea de suspect pentru pentru favorizarea făptuitorului.

„Ni s-a adus la cunoștință calitatea de suspect pentru favorizarea făptuitorului, fără făptuitor, fără dosare penale și fără să dăm declarații”, a afirmat avocata.

Aceasta a arătat că Iorga nu a făcut declarații în fața procurorilor în acest dosar.

„Ceea ce i se reproșează în mod concret este respectarea legii”, a mai spus avocata Mihaielei Iorga. 

 

Mihaiela Iorga ar fi suspectă de favorizarea făptuitorului și fals, iar faptele ar avea legătură cu omul de afaceri Florian Walter și cu perioada în care acesta era urmărit internațional, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

La data de 4 octombrie, Mihaiela Iorga a fost audiată ca martor la DNA Ploiești într-un dosar al lui Florian Walter, care s-a aflat în instrumentarea acesteia, fiind ulterior preluat de procurorii structurii teritoriale.

Surse judiciare au declarat, la acel moment, că procurorul a fost chemat pentru a oferi lămuriri în legătură cu o expertiză pe care a cerut-o în dosarul lui Walter, care ar fi fost efectuată, dar care nu ar fi fost atașată dosarului respectiv.

Procurorii DIICOT Ploiești au efectuat, la începutul lunii mai 2015, zeci de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, liderul rețelei fiind omul de afaceri Florian Walter.

Florian Walter era acuzat la acel moment că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), sumă supusă procesului de reciclare.

Dosarul Romprest a fost trimis în judecată la doar câteva săptămâni de la data efectuării perchezițiilor, procurorii DIICOT Ploiești anunțând atunci că cercetările au fost disjunse față de omul de afaceri Florian Walter.

Ulterior, dosarul disjuns a fost conexat la o altă cauză instrumentată de DNA Ploiești care apoi a fost reunită cu o cauză aflată în instrumentarea structurii centrale a DNA.

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
TAXĂ suplimentară în România. Se introduce în toată țara. Premierul a anunțat personal: De la 1 ianuarie
Playtech.ro
Planta care te-ar putea îmbogăți. În primii ani, scoți peste 15.000 de euro la hectar, dar apoi poți câștiga și 100.000
DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Se anunță o mare criză de medicamente. România, în haos
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: 'În final, a cedat și inima' 😢
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Închisoare de până la 6 ani pentru Călin Georgescu. Lovitură pentru fostul candidat. Nu se aștepta la asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Toți oamenii lui Bolojan: cine sunt și cât câștigă consilierii și secretarii de stat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări