Procurorul nu poate inventa acte de procedură, doar de teama întreruperii cursului prescripţiei – opinie separată

Livia Stanciu arată că efectele întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale trebuie analizate nu numai din perspectiva suspectului sau a inculpatului, ci şi din perspectiva celorlalte părţi ori celorlalţi subiecţi procesuali principali în cadrul unui proces penal, respectiv partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana vătămată.

„Restrângerea actelor de procedură întrerupătoare ale cursului prescripţiei doar la cele care potrivit legii trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal afectează drepturile participanţilor la procesul penal menţionaţi mai sus. Procurorul nu poate inventa acte de procedură pe care să le comunice inculpatului, doar de teama întreruperii cursului prescripţiei, pentru că în astfel de condiţii nu s-ar mai face urmărire penală, în scopul urmăririi penale, aşa cum acesta este evidenţiat în textul art. 285 Cod procedură penală, ci urmărire penală exclusiv în scopul acoperirii de hârtii pentru şi faţă de infractor. Dacă s-ar admite punctul de vedere exprimat în opinia majoritară – în sensul că întreruperea cursului termenului de prescripţie al răspunderii penale s-ar realiza doar prin îndeplinirea oricărui act de procedură ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului -, s-ar ajunge ca unele acte de procedură efectuate faţă de victima infracţiunii, care se ascunde într-o altă ţară pentru a nu fi găsită de inculpat (ex.: cazul victimelor infracţiunii de proxenetism ori ale infracţiunii de trafic de persoane ş.a.) să fie aduse de către procuror la cunoştinţa inculpatului, doar pentru ca actul să devină întrerupător al cursului prescripţiei şi astfel să-i fie pusă în pericol viaţa victimei până la momentul includerii ei într-un program de protecţie a martorilor”, se precizează în opinia separată.

Totodată, Livia Stanciu susţine că nu se poate pune în discuţie o lipsă de previzibilitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, textul în cauză neputând crea o stare de incertitudine perpetuă suspectului sau inculpatului, aşa cum s-a arătat în opinia majoritară.

„Dispoziţiile legale sunt previzibile, textul articolului 154 Cod penal statuând care sunt termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, în raport de gravitatea infracţiunilor; în aceleaşi dispoziţii legale ale art.155 Cod penal, mai exact în alineatul 4, legiuitorul statuează că, în situaţia în care termenul de prescripţie prevăzut în art.154 Cod penal nu a curs neîntrerupt, ci a fost întrerupt prin efectuarea unor acte de procedură în cauză, termenul de prescripţie a răspunderii penale se dublează”, menţionează sursa citată.

Alte articole

Raportul de la Departamentul de Stat al SUA nu critică Curtea Constituțională. O nouă campanie de dezinformare în legătură cu CCR

Preşedintele Nicuşor Dan, o nouă mutare surpriză, jonglează cu instituţiile. Se adresează Parlamentului după ce a fost refuzat de CCR

În ceea ce priveşte o încălcare a calităţii şi previzibilităţii legii, Livia Stanciu spune că prevederile în cauză nu aduc atingere art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, întrucât, în măsura în care partea interesată consideră că procurorul, în mod discreţionar, a întrerupt cursul prescripţiei, prin efectuarea unui act de urmărire penală ce nu poate fi calificat drept act întrerupător al cursului prescripţiei, aceasta are posibilitatea de a arăta în faţa judecătorului în ce constă nelegalitatea comisă.

De asemenea, Livia Stanciu consideră că susţinerea autorilor excepţiei cu privire la neclaritatea sintagmei „îndeplinirea oricărui act de procedură”, în sensul că nu orice act de procedură este de natură a întrerupe cursul prescripţiei penale, ci doar cele care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, este „în mod evident” neîntemeiată, deoarece orice act de procedură efectuat înainte de expirarea termenului de prescripţie, emis de către organul competent şi care nu este nul are ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în considerarea faptului că orice acte efectuate în cauză sunt susceptibile de a readuce în memorie fapta săvârşită.

„Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză se poate lesne constata că autorii excepţiei nu au formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, în realitate, au solicitat completarea dispoziţiei legale în sensul că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale se realizează doar prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. Condiţionarea, mai exact limitarea, restrângerea actelor de procedură întrerupătoare ale cursului prescripţiei, doar la cele care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, reprezintă o substituire a instanţei de contencios constituţional în activitatea de legiferare efectuată de Parlament. Solicitarea autorilor excepţiei nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art.61 alin.(1) din Legea fundamentală. Fiind o chestiune de politică penală care ţine de competenţa autorităţii legiuitoare şi care are deplina libertate de reglementare cu privire la politica penală pe care înţelege să o implementeze, aceasta nu poate face obiectul unui control de constituţionalitate”, se mai arată în opinia separată.

Pe de altă parte, judecătorii Valer Dorneanu şi Simona-Maya Teodoroiu susţin, tot într-o opinie separată, că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili că îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză întrerupe cursul termenului prescripţiei răspunderii penale.

„Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului, în cadrul politicii penale a statului, de a stabili că îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză întrerupe cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, cu alte cuvinte de a lărgi sfera actelor de procedură care pot avea un asemenea efect. În temeiul art.126 din Constituţia României, revine instanţelor de judecată rolul de a interpreta şi aplica aceste prevederi de la caz la caz, în funcţie de condiţiile concrete ale speţei deduse judecăţii”, precizează sursa citată.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, în aprilie, că soluţia legislativă din Codul penal care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” este neconstituţională.