Profesor universitar din Cluj, trimis în judecată după ce a închiriat spectatorilor Untold un cămin studenţesc

Un profesor universitar de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj Napoca, fost preşedinte al Senatului universităţii, a fost trimis în judecată, luni, alături de alte cinci persoane, după ce în 2016 a rezervat un cămin studenţesc sub pretextul organizăriii unei conferinţe - care nu a mai avut loc - şi a închiriat camerele căminului cu 150 de euro pe noapte spectatorilor de la Festivalul Untold.
Alina Costache
31 iul. 2017, 13:19
Profesor universitar din Cluj, trimis în judecată după ce a închiriat spectatorilor Untold un cămin studenţesc

În acest dosar, procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe Vasile Poruţiu, pentru delapidare, Ioan Gheorghe Oroian, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la delapidare şi pe Alin Avram, Claudiu Popa şi Traian Grebenişan, pentru complicitate la delapidare.

Potrivit procurorilor, Ioan Gheorghe Oroian, profesor la USAMV Cluj-Napoca şi preşedinte al Senatului universităţii, a găsit un pretext pentru a rezerva camerele din Căminul Agronomia II, în perioada 4-8 august 2016, când la Cluj-Napoca a fost organizat Festivalul Untold, el având intenţia de a închiria în interes propriu aceste spaţii de cazare către participanţii la festival.

„Raportat la faptul că prima sa funcţie în cadrul USAMV Cluj-Napoca a fost aceea de administrator de cămin, inculpatul (Ioan Oroian) cunoştea modul în care puteau fi închiriate camerele de cămin pe timp de vară, motiv pentru care – în calitate de preşedinte al Societăţii de Protecţie a Plantelor Transilvania – a inventat un pretext ştiinţific în vederea rezervării spaţiului de cazare din Căminul Agronomia ÎI, pe perioada 04 – 08 august 2016, în care s-a organizat Festivalul Untold, cu intenţia de a închiria în interes propriu aceste spaţii de cazare către participanţii la festival”, arată procurorii.

Potrivit fişei postului, cel care putea încheia contracte şi reprezenta instituţia în probleme administrativ-economice, respectiv cel care conducea instituţia în toate problemele ce revin compartimentului economico-administrativ, şi cel care aproba folosirea spaţiilor de cazare era Viorel Vasile Poruţiu Vasile, director general administrativ al USAMV Cluj-Napoca.

Conform procurorilor, Oroian l-a instigat pe acesta să aprobe blocarea închirierii spaţiului de cazare din Căminul Agronomia, sub pretextul organizării unei conferinţe ştiinţifice în acea perioadă.

„În acest sens, inculpatul Poruţiu Vasile Viorel a primit şi a aprobat o cerere formulată de inculpatul Grigorean Adina Ramona şi Popa Claudiu, care aveau experienţă în închirierea unor spaţii, respectiv în activitatea de relaţii publice, fiind apţi să expună oferta de închiriere a camerelor din Căminul Agronomia ÎI, în spaţiile electronice asigurate de internet. Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în perioada 04-08 august 2016, Căminul Agronomia ÎI nu a fost închiriat de către universitate, deoarece era rezervat pentru o conferinţă, pe baza cererii înregistrate de inculpatul Oroian Ioan Gheorghe, însă conferinţa nu a fost organizată”, mai spun procurorii.

Totodată, anchetatorii au stabilit că în perioada 4-7 august 2016 cantina USAMV Cluj-Napoca trebuia să fie închisă, însă personalul restaurantului a fost înregistrat ca fiind prezent în perioada 1 – 5 august, iar în perioada 4-8 august a fost furnizată mâncare. „(…) spaţiile de cazare din Căminul Agronomia ÎI au fost închiriate către un număr de aproximativ 150 de participanţi la Festivalul Untold 2016 la un preţ stabilit la început la suma de 150 euro camera/noapte. De asemenea, universitatea nu a încheiat niciun contract privind închirierea camerelor din Căminul Agronomia II, pentru perioada respectivă”, se mai arată în rechizitoriului procurorilor.

În acest dosar, USAMV Cluj-Napoca s-a constituit parte civilă cu suma de 80.676,40 de lei, din care 79.476,40 lei reprezintă contravaloarea chiriei neîncasate de unibversitate, iar suma de 1.200 lei reprezintă contravaloarea meselor acordate în mod ilegal din fondurile înstituţiei de învăţământ.

Dosarul a fost trimis pentru soluţionare Judecătoriei Cluj-Napoca.

Citeşte şi Un bărbat ce pretindea că este ginecolog, trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni de viol

 

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Voyo a comis-o iar! Românii, furioși pe valul de mesaje cu erori la Aberdeen – FCSB! Răspuns sec al platformei Pro TV
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Un prieten dezvăluie totul: Ne-a turnat. Nu era cu toate țiglele pe casă
Playtech.ro
Nicuşor Dan, cadou total neobişnuit în vacanţa prin România! Ce i-a oferit un român preşedintelui, rămâi mască
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Evz.ro
Condițiile lui Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. Breaking News
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor. Silvana Dăogaru era o profesoară apreciată în Craiova 😢
iamsport.ro
Imediat după intervenția telefonică a lui Gigi Becali, Dan Filoti i-a ridiculizat pe latifundiar și pe cei din stafful FCSB: ”Dacă nu au aflat, să știe și ei!”
MediaFlux
Măsuri de la Guvern pentru reducerea facturii de energie. Ce trebuie să facă românii
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi