Profesorii de la Universitatea Politehnica Bucureşti fac meditaţii gratuit pentru admiterea la facultate

Cadre didactice de la Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) fac meditaţii gratuit, în perioada 25 martie - 10 iunie, la matematică, fizică, chimie şi economie pentru elevii de clasa a XII-a, care se pregătesc de admiterea la facultate.
Filip Stan
13 mart. 2017, 16:51
Profesorii de la Universitatea Politehnica Bucureşti fac meditaţii gratuit pentru admiterea la facultate

„Este pentru al şaselea an consecutiv în care Universitatea Politehnica din Bucureşti redeschide sesiunea de pregătire pentru admitere, adresată în mod special elevilor din clasa a XII-a, disciplinele incluse în acest program gratuit fiind matematică, fizică, chimie şi economie. Anul acesta, organizatorii au pregătit 10 etape de pregătire în vederea admiterii în ciclul de studii universitare de licenţă, acestea urmând să se deruleze în perioada 25 martie – 10 iunie”, anunţă reprezentanţii UPB.

Astfel, în fiecare zi de sâmbătâ, între 25 martie şi 10 iunie, elevii din Bucureşti sau din provincie vor putea beneficia de acest program de pregătire educaţională, cursurile fiind susţinute între orele 9.00 şi 13.00, în amfiteatrele UPB din Splaiul Independenţei nr. 313.

Potrivit statisticilor ultimilor ani, la acest program educaţional participă peste 10.000 de elevi, 50 la sută fiind din provincie, estimându-se totodată că 70 la sută dintre cei admişi în Universitatea Politehnica din Bucureşti au frecventat aceste cursuri gratuite, arată UPB.

„Cursanţii se pot înscrie ulterior, în vederea admiterii, la orice altă instituţie de învăţământ, iar participarea lor la programul de pregătire se poate face doar prin simpla accesare a site-ului UPB”, spun reprezentanţii universităţii.

Programul de pregătire este puţin diferit de cel din liceu.

„Pe lângă faptul că urmăreşte programa analitică de liceu se fac şi probleme specifice examenului de admitere la UPB. O altă caracteristică este aceea că elevii pot veni şi cu probleme pe care nu au reuşit să le rezolve în mediul privat. Coordonatorul programului este prof. dr. Nicolae Ţăpuş care, de altfel, coordonează şi procesul de admitere în Universitatea Politehnica din Bucureşti’, mai spune sursa citată.

Citeşte şi Studenţii Universităţii Politehnica au obţinut locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică SEEMOUS

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT