Profesorul Eliot Sorel explică la ce trebuie să se aștepte românii în urma alegerilor din SUA

Reputatul profesor de origine română Eliot Sorel, de la George Washington University, a comentat, după alegerile din SUA, pe marginea campaniei electorale de peste Ocean. Totodată, el a făcut referire și la evoluțiile pe care le vor avea relațiile dintre București și Washington, în urma rezultatului scrutinului american.
Filip Stan
28 nov. 2016, 07:44
Profesorul Eliot Sorel explică la ce trebuie să se aștepte românii în urma alegerilor din SUA

Profesorul Eliot Sorel consideră că parteneriatul dintre SUA și România este extrem de important pentru ambele țări și va continua să rămână așa.

„Alegerile pentru președintele SUA sunt un moment istoric. Am realizat acest lucru în anul 2000, când alegerile au fost foarte strânse. Votasem înainte de data oficială, pentru că urma să plec în Japonia. Și atunci am realizat importanța pentru restul lumii a acestor alegeri, pentru că în fiecare zi colegii japonezi mă întrebau ‘Domnule profesor, când va avea SUA un nou președinte?’ (n.r. – din cauza cursei foarte strânse și a situației din Florida, rezultatul final al alegerilor a fost anunțat mai târziu decât de obicei).

România are acest acord strategic al secolului XXI cu America, acord care este foarte important pentru ambele țări. Românii sunt cei mai pro-americani din toată Europa de Est și poate din întreaga Europă. Relația dintre America și România a fost una dintre cele mai importante după Revoluție și continuă să fie, iar România este importantă pentru America în această zonă. Eu cred că indiferent de cine a câștigat alegerile, această relație va continua”, a susținut Eliot Sorel.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT