Profesorul român condamnat la 8 ani de închisoare în China poate fi transferat în România. Autorităţile de la Beijing şi-au dat acordul

Ministerul Justiţiei a anunţat joi că autorităţile chineze au aprobat ca Marius Balo, profesorul român condamnat în China la 8 ani de închisoare, să fie transferat în România.
Iulian Tudor
09 ian. 2020, 12:54
Profesorul român condamnat la 8 ani de închisoare în China poate fi transferat în România. Autorităţile de la Beijing şi-au dat acordul

„Acordul autorităţilor chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România alături de Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, Ministerul Justiţiei a corespondat cu omologii chinezi pentru obţinerea documentaţiei de transfer şi a sesizat autorităţile judiciare române în vederea recunoaşterii pedepsei aplicate de instanţele chineze”, se precizează într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, la data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea şi transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare, hotărârea Curţii de Apel Cluj reprezentând acordul autorităţilor române privind transferarea acestuia.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiţiei a obţinut de la autorităţile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în ţară a lui Marius Balo în cel mai scurt timp, menţionează MJ.

Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni. El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cum a câștigat Pancu din lojă derby-ul Petrolul – Rapid 0-2! Mutarea decisivă, dezvăluită de Andrei Vochin
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat