PROGNOZĂ 14-20 iulie 2018. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi: ploi abundente, vijelii şi grindină

PROGNOZĂ 14-20 iulie 2018. ANM anunţă că vremea se va strica iar în următoarea perioadă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, dar și torențiale, fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie şi grindină.
Alina Costache
14 iul. 2018, 09:22
PROGNOZĂ 14-20 iulie 2018. Anunţ de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi: ploi abundente, vijelii şi grindină

ANM anunţă că, pe ansamblu, în această perioadă va predomina o vreme normală sub aspect termic, pe aproape întreg teritoriul.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 16…26°C, limite apropiate de normele climatologice, la nivelul întregii țări.

Temperatura maximă a aerului va oscila între 21…32°C, în majoritatea regiunilor.

Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 11…21°C, în cea mai mare parte a țării.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, dar și torențiale, fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie. Totodată, cantitățile de apă prognozate pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, iar local vor fi condiții de producere a grindinei.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura neirigată de porumb, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) se vor înregistra izolat în nordul și estul Dobrogei, sud-estul Moldovei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Condiţiile agrometeorologice menţionate vor determina o evoluţie bună a proceselor de creştere şi dezvoltare a culturilor prăşitoare şi speciilor pomi-viticole, în cea mai mare parte a ţării.

Grâul de toamnă va parcurge faza de maturitate deplină (50-100%) în aproape toată ţara, extinzându-se suprafeţele recoltate. În Transilvania şi nordul Moldovei se vor continua maturitatea în ceară (60-100%), maturitatea deplină (40-100%) şi recoltarea.

Porumbul se va afla predominant la înfrunzire, apariţia şi înflorirea paniculului (10-100%), mătăsirea (10-60%), precum şi maturitatea în lapte (10-30%), menţinându-se o stare de vegetaţie a plantelor în general bună şi medie.

La cultura de floarea-soarelui se va definitiva formarea capitulului (80-100%), continuându-se totodată înflorirea şi maturitatea ceară (10-100%) pe suprafeţe agricole extinse, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor fiind pe ansamblu bună.

Cartoful din Transilvania şi Moldova va parcurge fazele de înflorire (50-100%), creştere a vrejilor şi tuberizare (10-100%), starea de vegetaţie variind de la medie până la bună, în funcţie de agrotenhica aplicată şi condiţiile pedo-climatice.

În toate bazinele specializate, cultura de sfeclă de zahăr va înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (10-100%).

La speciile pomicole sâmburoase (vişin, cais, piersic) aflate în faza de maturitate tehnologică se va continua recoltarea, dar cu o calitate a fructelor depreciată, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile din perioadele anterioare, iar la seminţoase (măr, păr, gutui) se vor semnala procesele de creştere a fructelor şi frunzelor.

La viţa de vie vor predomina creşterea boabelor, coardelor şi înfrunzirea, la nivelul întregii ţări.

În general, condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la fructe şi cereale, precum şi a celor de întreţinere la prăşitoare, pomi fructiferi şi viţa de vie.

Recomandări:

  • Continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare la grâul de toamnă, legume şi fructe;
  • Eliberarea terenurilor agricole de resturile vegetale;
  • Aplicarea tratamentelor fito-sanitare în culturile de câmp;
  • Combaterea buruienilor (erbicidări, praşile manuale şi mecanice) în culturile întârziate fenologic.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Black Friday 2026. Primele reduceri apar mai devreme decât se așteptau cumpărătorii
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Turcia! O mișcare seismică de 5,1 a zguduit puternic estul țării în această dimineață
iamsport.ro
Scandal înainte de Polonia - România. Președintele Federației ar fi fost filmat pe ascuns în ipostaze jenante, după o cină cu Gianni Infantino
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte