Prognoza meteo 1 octombrie 2026. La noapte, cerul va fi variabil în sudul și estul țării și mai mult senin în rest. Cu totul izolat pe litoral vor fi posibile ploi slabe (cantități de apă de 1…2 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral și în Carpații de Curbură cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile minime se vor situa între -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei (unde pe alocuri va fi brumă) și 14 grade pe litoral. Izolat se va forma ceață.
București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 6…9 grade.
Citește și: Prognoza meteo pentru octombrie 2026. ANM anunță cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Prognoza meteo 1 octombrie 2026 JOI
Vremea va fi predominant frumoasă, însă rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil în estul, sudul și centrul țării și mai mult senin în rest. Izolat vor fi posibile ploi slabe pe litoral (cantități de apă de 1…2 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe litoral și în Carpații de Curbură, iar ziua și în restul Dobrogei, sudul Moldovei și jumătatea estică a Munteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 13 grade pe litoral. Pe alocuri dimineața și noaptea, mai ales în depresiuni, se va forma ceață și va fi brumă.
București. Vremea va fi frumoasă, însă rece dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua (viteze de până la 35…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 6…9 grade.
Prognoza meteo VINERI
Vremea se va menține predominant frumoasă, însă rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat condiții de ploi slabe în extremitatea de sud-est a țării (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei cu viteze în general de 40…50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana, iar minimele se vor încadra între -4 grade în estul Transilvaniei și 13 grade pe litoral. Dimineața și noaptea pe arii restrânse va fi ceață și brumă.
București. Vremea se va menține frumoasă, dar rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei (viteze de 35…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 5…8 grade.
Citește și: Prognoza meteo. ANM anunță cum va fi vremea în primele două săptămâni din octombrie. Când revin ploile
Prognoza meteo SAMBATA
Vremea va fi în continuare frumoasă și caldă pe parcursul zilei, dar dimineața și noaptea va fi rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în estul Dobrogei însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 17 și 24 de grade, iar cele minime se vor situa între -4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 13 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Izolat se va forma ceață și va fi brumă.
București. Vremea va fi în continuare frumoasă, însă rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade și cea minimă de 5…8 grade.
Prognoza meteo DUMINICA
Vremea se va menține frumoasă și caldă în timpul zilei, dar dimineața și noaptea va fi rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, cu cele mai mari valori în vestul și sudul țării, iar minimele se vor încadra între -3 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 14 grade în Dealurile de Vest. Izolat va fi ceață și brumă.
București. Vremea se va menține frumoasă și caldă în timpul zilei, dar dimineața și noaptea va fi rece. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 6…9 grade.