PROGNOZA METEO 11 aprilie. Aprilie cu brumă, inclusiv în Bucureşti. Cât va mai ţine răbufnirea iernii

Vremea se va menţine deosebit de rece în următorul interval de timp, începând însă să se încălzească uşor de miercuri, în timp ce joi temperaturile vor trece din nou de 20 de grade.

10 apr. 2022, 14:04
PROGNOZA METEO 11 aprilie. Aprilie cu brumă, inclusiv în Bucureşti. Cât va mai ţine răbufnirea iernii

PROGNOZA METEO 11 aprilie. Luni, în ţară, vremea se va menţine rece pentru a doua decadã a lunii aprilie, deşi în mare parte din ţarã, valorile termice diurne vor fi uşor mai ridicate faţã de ziua precedentã. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade, iar cele minime, preponderent negative în regiunile intracarpatice, local în Moldova şi în zona subcarpaticã a Munteniei şi Olteniei unde se va produce brumã, se vor situa, în general, între -6 şi 4 grade. Pe parcursul zilei vor fi înnorãri temporare, dar numai pe arii restrânse ploi slabe. La munte trecãtor va mai ninge, iar în dealurile subcarpatice, vor fi posibile precipitaţii mixte. În estul, sud-estul şi sud-vestul ţãrii, vântul va avea intensificãri, cu viteze de 55…60 km/h şi temporar peste 70 km/h, în jumãtatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi estul Munteniei, iar pe arii mai restrânse şi la intensitate mai redusã şi în rest. În zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, vântul va continua sã sufle tare, cu rafale de peste 90 km/h, iar zãpada va fi spulberatã. Noaptea cerul se va însenina în toate regiunile, cu excepţia zonelor de munte unde vor mai fi înnorãri şi izolat fulguieli, iar vântul va diminua semnificativ din intensitate. În zonele joase, mai ales noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţã.

Şi la Bucureşti, luni, vremea se va menţine rece pentru a doua decadã a lunii aprilie. Temperatura maximã va fi de 14…15 grade, iar cea minimã de 2…3 grade, mai scãzutã în zona perifericã, pânã la 0 grade unde vor fi condiţii de brumã. Ziua cerul va prezenta înnorãri şi vor mai fi posibile ploi slabe, iar seara şi noaptea va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat.

Marţi, în ţară, vremea va deveni în general frumoasã, dar se va menţine rece pentru aceastã datã îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei în nordul, centrul şi estul ţãrii, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtã duratã, iar în zona montanã, trecãtor fulguieli şi lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri mai ales ziua, la munte, dar şi în est, sud-est şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, izolat mai ridicate în Oltenia pânã spre 19 grade, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 grade. Noaptea se va produce brumã, local în nord-vest şi centru şi izolat în rest, iar în zonele joase, pe arii restrânse vor fi condiţii de ceaţã.

Citeşte şi Avertizare meteo de ultimă oră. COD GALBEN de ninsori şi intensificări ale vântului. Care sunt zonele vizate

La Bucureşti, marţi, vremea va fi în general frumoasã, dar rece îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei, apoi va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 15…17 grade, iar cea minimã de 1…3 grade.

PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea va fi în general frumoasã, dar în continuare rece dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorãri temporare în sud-est unde vor fi posibile ploi slabe. Vântul va avea intensificãri în regiunile estice şi pe alocuri pe crestele montane, iar în rest va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între -6 grade în depresiunile intramontane şi 7…8 grade pe litoral. Izolat vor fi condiţii de ceaţã, iar noaptea pe arii restrânse se va produce brumã.

La Bucureşti, miercuri, vremea va fi frumoasã şi se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 16…18 grade, iar cea minimã de 3…4 grade, mai scãzutã în zona perifericã.

Citeşte şi Prognoza meteo de Florii şi de Paşte. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere

Joi, în ţară, vremea va fi predominant frumoasã şi se va încãlzi în toate regiunile. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, trecãtor cu uşoare intensificãri, ziua în extremitatea de est a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 9 grade, cu valori mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţã, iar îndeosebi în estul Transilvaniei, noaptea pe arii restrânse se va produce brumã.

Şi la Bucureşti, joi, vremea se va menţine frumoasã şi va continua sã se încãlzeascã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 19…21 de grade, iar cea minimã de 3…6 grade, transmite ANM.