Prognoza meteo 21 august 2026. Vreme sufocantă în România, valul de căldură se intensifică. Disconfort termic accentuat

Prognoza meteo. La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în vestul Carpaților Meridionali, în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali (viteze în general de 50 km/h).
Irina Dumitrescu
20 aug. 2026, 14:38
Prognoza meteo 21 august 2026. Vreme sufocantă în România, valul de căldură se intensifică. Disconfort termic accentuat

Prognoza meteo. Temperaturile minime se vor încadra între 7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 26 de grade în Dealurile de Vest, unde noaptea va fi tropicală. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

Prognoza meteo 21 august 2026

În țară, valul de căldură se va intensifica în toate regiunile, iar în cele vestice și nord-vestice se vor înregistra temperaturi maxime comparabile cu recordurile lunare absolute ale lunii august. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau ușor va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și podiș.

Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii zona de munte, cu precădere Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali, unde vor fi înnorări trecătoare, iar din a doua parte a nopții regiunile sud-estice unde pe arii restrânse va fi nebulozitate joasă sau ceață.

Citește și Canicula se extinde. ANM a emis cod galben și portocaliu de vreme toridă, temperaturile urcă până la 40 de grade. Zonele cele mai afectate

Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări pe parcursul zilei local în Moldova și Dobrogea, în sudul Banatului și pe arii restrânse în Crișana, precum și la munte, cu precădere la altitudini mari, cu viteze la rafală în general de 40…50 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26…27 de grade pe litoral și în jurul valorii de 40 de grade pe arii în general restrânse în Câmpia de Vest și cu totul izolat în sudul și sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24 de grade în Dealurile de Vest. În regiunile intracarpatice, local în cele sud-vestice și pe alocuri în restul zonelor noaptea va fi tropicală.

În Capitală va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi senin, cu înnorări în a doua parte a nopții, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

SÂMBĂTĂ

Valul de căldură va persista dar va diminua în intensitate, iar caniculă și disconfort termic ridicat vor mai fi din orele amiezii în Oltenia, local în Banat și Muntenia și doar pe alocuri în Crișana, Transilvania și Moldova. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau ușor va depăși pragul critic de 80 de unități în sud-vest, local în centru și izolat în restul țării.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade pe litoral și în jurul a 37 de grade local în Oltenia și izolat în sudul Banatului și în sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 11…12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 pe litoral și pe arii restrânse în sud-vest.

Noaptea va fi tropicală local în regiunile sud-vestice, sudice și de sud-est. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în primele ore ale intervalului sud-estul țării unde pe arii restrânse va fi nebulozitate joasă sau ceață, iar după-amiaza și seara zona de munte, centrul, nordul și nord-estul teritoriului unde vor fi înnorări temporar accentuate, local averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri grindină și vijelii.

Cantitățile de apă, îndeosebi în intervale scurte de timp, pe arii restrânse vor fi de până la 10 l/mp, iar izolat vor depăși 15…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua în nord-vest, dar de scurtă durată și în timpul ploilor (viteze la rafală în general de 45…55 km/h).

BUCUREȘTI

Vremea va fi în continuare caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade și cea minimă de 18…20 de grade.

DUMINICĂ

Valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor restrânge către regiunile sudice și sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) în continuare va atinge sau ușor va depăși pragul critic de 80 de unități, în timp ce, în restul zonelor vremea se va răcori față de zilele anterioare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în nordul Moldovei și 37 de grade, izolat în sudul Olteniei și al Munteniei, iar cele minime între 10…11 grade în Maramureș și în depresiuni și 23 de grade pe litoral. Pe alocuri în sudul țării noaptea va fi tropicală.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse torențiale și descărcări electrice, după-amiaza în Carpații Orientali și Merdionali, iar îndeosebi din orele serii în Muntenia și pe arii mai restrânse în Oltenia, în estul Transilvaniei, Moldova și în Dobrogea.

Îndeosebi în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 5…10 l/mp, și pe alocuri vor depăși 20…25 l/mp cu precădere în Carpații Meridionali și în zona subcarpatică a Munteniei. Izolat vor fi căderi de grindină și vijelii. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua pe arii restrânse în sudul și estul țării, precum și la munte, dar de scurtă durată și timpul ploilor.

În Capitală, valul de căldură va persista, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.

LUNI

Vremea se va răcori ușor și în regiunile sudice și sud-estice față de zilele anterioare, astfel încât la nivel național temperaturile maxime se vor situa în general în jurul celor normale perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25…26 de grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 34 de grade, cu totul izolat în sudul și sud-vestul Olteniei, unde disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Vezi și 2026 se apropie de recordul absolut de temperatură. Ar putea fi unul dintre cei mai fierbinți ani din istorie

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată și descărcări electrice, în primele ore ale intervalului pe arii în general restrânse în regiunile sud-estice, iar din orele amiezii local la munte și în cele sudice. Cantitățile de apă, îndeosebi în intervale scurte de timp vor fi de 5…10 l/mp și cu totul izolat vor depăși 15 l/mp. Pe alocuri vor fi căderi de grindină și vijelii. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse 8 și 22 de grade, cu cele mai mari valori pe litoral.

BUCUREȘTI

Vremea se va răcori ușor față de ziua anterioară, astfel încât temperatura maximă va fi de 31…32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în prima parte a zilei când vor fi ploi slabe de scurtă durată și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16…17 grade.

MARȚI

Regimul termic nu va avea variații semnificative față de intervalul anterior, dar va fi ridicatăprobabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice în sud și est iar noaptea și în vest și sud-vest. Aceasta se va manifesta prin înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cantități de apă de peste 15 l/mp și căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 33 de grade, iar cele minime între 11 și 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

În Capitală, valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, astfel că maxima va fi în jurul a 31 de grade, iar minima de 15…18 grade. Cerul va fi variabil, dar cu probabilitate ridicată pentru perioade cu înnorări și averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat.

MIERCURI

Vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări, averse și descărcări electrice, cu probabilitate mai ridicată în vest, nord, centru și în zonele montane. Pe alocuri pot fi cantități de apă peste 15…20 l/mp și căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est și de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 33 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

În București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu probabilitate scăzută de ploaie, iar vântul va sufla moderat, îndeosebi pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 30…32 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

JOI

Se estimează o vreme călduroasă în vestul și local în sudul țării. Cerul va fi variabil, cu probabilitate mai ridicată pentru înnorări, averse și descărcări electrice în zonele montane. Izolat se pot acumula cantități de apă peste 15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-est, sud-vest și de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 33 de grade, iar cele minime între 10 și 21 de grade.

În Capitală, vremea se va menține în general frumoasă, cu valori termice în jurul celor caracteristice datei. Cerul va fi variabil, probabilitatea de ploaie redusă, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ (28, 29, 30 august)

În țară, valorile termice nu vor avea variații semnificative, iar probabilitatea de ploaie va fi scăzută. În București, vremea se va menține în general frumoasă, cu un regim termic fără variații semnificative.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Craiova, în alertă! Spaniolii au pus ochii pe unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Coelho
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT | Dronă marină, neutralizată de un avion F-16 în apropierea platformei Neptun Deep
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Nicușor Dan are pe listă 3 nume pentru premier. Cine ar putea fi viitorul șef al Guvernului (Surse)
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat