Prognoza meteo 25 mai. Vreme de vară, dar spre seară îşi fac apariţia ploile torenţiale şi vijeliile

Vremea se menţine caldă în cea mai mare parte a țării, dar va deveni treptat instabilă. Spre seară vor fi ploi cu caracter torențial și pe alocuri vor fi vijelii și grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 31 de grade, mai scăzute pe litoral.
Alina Andrei
24 mai 2021, 16:24
Prognoza meteo 25 mai. Vreme de vară, dar spre seară îşi fac apariţia ploile torenţiale şi vijeliile

Prognoza meteo 25 mai. La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, pe arii restrânse în zonele montane și izolat în restul țării. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, în sudul Banatului cu viteze de 60…70 km/h, iar trecător și de scurtă durată în nord-vestul teritoriului și la intensități mai mici, spre sfârșitul intervalului și în sud, centru și nord-est. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 6 și 17 grade. Cu totul izolat vor fi condiții de ceață.

București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Temperatura minimă va fi de 12…14 grade.

Citeşte şi: Prognoza meteo pentru două săptămâni. Vreme de vară, dar şi ploi şi vijelii la final de mai. Cum va fi vremea la început de iunie

Prognoza meteo 25 mai – MARTI

Vremea va fi caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar va deveni treptat instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în sud-vest, centru, nord-est, pe arii mai restrânse în nord-vest și sud și izolat în rest. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense spre seară și noaptea, ploile vor avea și caracter torențial și pe alocuri vor fi vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15…25 l/mp, cu precădere în zonele montane și în Transilvania. Vântul va avea intensificări în aproape toate zonele, cu viteze mai mari în Carpații Meridionali, iar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 31 de grade, mai scăzute pe litoral, spre 18..20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 16 grade. Pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață.

București. Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va avea înnorări temporare și, mai ales după-amiaza și noaptea, trecător vor fi averse slabe și, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

 

Prognoza meteo MIERCURI

Vremea va fi în general instabilă în estul, centrul și sudul țării, precum și la munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină și vijelii. Pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate. În restul teritoriului va fi frumos, cu cer variabil și doar izolat se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nordul Moldovei şi 28 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceaţă, mai ales pe litoral.

București. Vremea va fi caldă, dar ușor instabilă. Temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse, descărcări electrice şi, posibil, intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.

Citeşte şi: Vreme anormal de caldă la Cercul Arctic. Temperaturile au atins 30 de grade

 

Prognoza meteo JOI

În sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi în general instabilă şi relativ răcoroasă. În Muntenia, Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei şi în vestul Dobrogei, precum şi în zonele montane temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice; pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor fi însemnate, în special la munte şi izolat va cădea grindină. În regiunile vestice şi nord-vestice şi în extremitatea de sud-est, vremea va fi normală termic pentru această dată, cerul va fi variabil, iar ploi slabe vor fi posibile pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat şi trecător cu unele intensificări, cu precădere asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 17 grade. În orele dimineţilor, vor fi condiţii de ceaţă.

București. Vremea va fi instabilă și va deveni răcoroasă. Cerul va avea temporar înnorări accentuate şi se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.

 

Prognoza meteo VINERI

Vremea va fi în general instabilă, iar în vest, nord şi centru şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii extinse, în majoritatea regiunilor, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial şi, cu precădere în jumătatea de est, vor fi frecvente descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra local cantităţi de apă mai însemnate. Vântul se va intensifica în toată ţara, la munte rafalele vor depăşi 80…90 km/h (în special pe crestele Carpaţilor Meridionali), iar în celelalte zone vor fi viteze în general de 45…55 km/h şi izolat, în sud-vest şi în nord-est, posibil peste 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în Maramureş și zona deluroasă a Crişanei şi 25 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 15 grade.

București. Vremea se va menține în general instabilă. Vor fi înnorări accentuate ziua când se vor semnala averse, posibil moderate cantiativ și descărcări electrice. Pe timpul nopţii, cerul va deveni variabil. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 9…11 grade.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT