Prognoza meteo pentru 27 noiembrie 2025. În țară, cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua în Oltenia, local în Transilvania şi pe alocuri în Muntenia, Moldova şi în sudul Banatului. Vor fi şi averse, iar în sud-vest se vor acumula izolat 15…20 l/mp. La munte vor fi precipitaţii sub formã de ploaie, dar la altitudini mari – lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe litoral. Temperaturile minime se vor situa în general între 0 şi 12 grade. Se va forma ceaţã, cu precãdere în estul şi sud-estul teritoriului.
În Capitală, cerul va fi noros, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii sã plouã slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 5…7 grade.
Vremea se va rãci în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai accentuat faţã de intervalul anterior în sud-vest, centru şi nord-est; excepţie va face Dobrogea, unde nu vor fi variaţii semnificative, astfel încât regimul termic se va situa cu mult peste cel climatologic specific datei. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în sudul, estul şi centrul teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Cu precãdere seara şi noaptea vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare în jumãtatea de nord a Carpaţilor Orientali, precum şi la altitudini mai mari în restul zonelor montane (în general peste 1400 m), iar trecãtor şi în nordul Moldovei. Izolat va fi polei.
În Carpaţii Meridionali şi de Curburã, precum şi în nordul Olteniei şi al Munteniei, se vor acumula cantitãţi de apã de 20…25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în regiunile sud-estice (viteze de 45…60 km/h), precum şi pe crestele montane (rafale de 70…80 km/h). Temperaturile maxime vor avea valori de la 3…4 grade în vest, nord şi centru pânã spre 19…20 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -1 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea pe areale mici va fi ceaţã.
În București, vremea se va rãci faţã de ziua precedentã. Cerul va fi noros şi va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri noaptea, cu viteze de pânã la 45 km/h. Temperatura maximã va fi de 10…12 grade, iar cea minimã va fi de 4…5 grade.
În țară, valorile termice vor fi în scãdere faţã de intervalul anterior în sud-est, dar în restul ţãrii nu vor avea variaţii semnificative. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în sud-vest, sud şi sud-est şi pe arii restrânse în restul teritoriului. În zona montanã înaltã, în special a Carpaţilor Meridionali, vor fi precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei.
În jumãtatea sudicã, cu precãdere în zonele de deal şi munte, cantitãţile de apã vor depãşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local şi temporar cu intensificãri în sud-sud-est (viteze în general de 45…50 km/h), precum şi pe crestele montane (rafale de 70…80 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 14 grade, cu cele mai mari valori pe litoral, iar cele minime se vor situa în general între 0 şi 11 grade. Pe areale mici va fi ceaţã.
În Capitală, cerul va fi noros şi va ploua, iar vântul va avea intensificãri temporare, cu viteze la rafalã de pânã la 45 km/h. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de 4…5 grade.
În țară, vremea va fi închisã, iar valorile termice se vor situa în general în jurul normelor, cu excepţia Dobrogei unde va fi cald pentru aceastã perioadã. Temporar va ploua, cu precãdere în centru, sud şi est şi pe arii restrânse în rest, iar în zona montanã înaltã vor fi precipitaţii mixte. Pe alocuri, cantitãţile de apã vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 16 grade, cu cele mai mari valori pe litoral, iar cele minime se vor situa între 0 şi 10 grade
În București, cerul va fi noros şi va ploua moderat cantitativ. Vântul va suflat în general moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de 5…6 grade.
În țară, cerul va avea înnorãri temporare şi, cu precãdere ziua, va ploua local în centrul şi în estul teritoriului şi izolat în rest. În zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua în sud şi în est. Temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 13 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.
În Capitală, cerul va mai avea înnorãri şi cu precãdere în primele ore ale zilei va ploua slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de 3…4 grade.
În țară, valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice perioadei, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusã. Mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţã sau nebulozitate joasã.
În București, valorile termice în special cele diurne vor fi mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei. În orele dimineţilor şi pe parcursul nopţilor probabilitatea de ceaţã sau nebulozitate stratiformã va fi ridicatã.