Prognoza meteo 29 iunie. Vreme caniculară în mare parte din ţară, dar spre seară îşi fac apariţia ploile

Vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor, iar în mare parte din vestul și sud-vestul țării va fi caniculă. După-amiaza și seara, local la deal și la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 37 de grade.
Alina Andrei
28 iun. 2021, 16:17
Prognoza meteo 29 iunie. Vreme caniculară în mare parte din ţară, dar spre seară îşi fac apariţia ploile

Prognoza meteo 29 iunie. La noapte, cerul va fi variabil și doar izolat, mai ales la munte, vor mai fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 21 de grade.

București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul în general slab. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade.

Prognoza meteo 29 iunie MARTI

Vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor, iar în mare parte din vestul și sud-vestul țării va fi caniculă. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și local în Dobrogea, sudul Moldovei și vestul Transilvaniei, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și, mai ales după-amiaza și seara, local la deal și la munte și izolat în restul teritoriului, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în estul Transilvaniei şi 24…26 de grade în Dealurile de Vest.

București. Vremea va deveni călduroasă, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar disconfortul termic se va accentua, astfel încât la amiază indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade.

Citeşte şi: Prognoza meteo pentru intervalul 28 iunie – 11 iulie. Temperaturi caniculare şi furtuni la început de iulie

Prognoza meteo 29 iunie MIERCURI

Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în regiunile vestice și sudice. Disconfortul termic se va accentua în toată țara, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei și Moldovei și local în Transilvania și Maramureș. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza și seara, pe alocuri, mai ales la deal și munte, vor fi averse și descărcări electrice. Noaptea instabilitatea se va accentua în regiunile intracarpatice și, mai ales în vest și nord-vest, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în vestul și nord-vestul teritoriului, dar mai ales asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 24 de grade în Dealurile de Vest.

București. Vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Citeşte şi: Alertă meteo ANM: Cod galben de furtuni, apoi două zile de caniculă pentru jumătate de ţară

Prognoza meteo JOI

Vremea va deveni treptat instabilă în toată ţara. La început, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, averse şi descărcări electrice în vest, centru şi nord şi în zonele montane, unde valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele precedente, cu maxime ce se vor încadra între 24 şi 31 de grade. În sudul şi sud-estul teritoriului, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic se va menține accentuat, vor fi temperaturi maxime în general între 29 şi 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala începând din orele după-amiezii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe alocuri cantitățile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi pe areale mai mici 40…50 l/mp. Izolat va cădea grindină și, cu probabilitate mai mare în sud-est, vor fi vijelii. Vântul va avea, local şi temporar, intensificări în majoritatea zonelor, în special asociate averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse, la scara întregii ţări, între 13 și 21 de grade.

București. Vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic accentuat, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi intervale de timp cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; minimă termică va fi de 17…19 grade.

 

Prognoza meteo VINERI

Vremea va fi în general instabilă, iar temperaturile şi disconfortul termic vor diminua şi în regiunile sudice şi sud-est. Astfel, la nivelul întregii ţări, maximele se vor încadra între 24 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în sud-vestul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse şi descărcări electrice -pe arii mai extinse în jumătatea de est şi la munte şi local în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter torențial, cantitățile de apă vor fi pe alocuri însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină și vijelii. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări la munte şi în sud-vest, dar de scurtă durată şi în restul ţării, asociate averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile intramontane și 20…21 de grade pe litoral.

București. Valorile de temperatură şi disconfortul termic vor diminua, iar vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări accentuate şi vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și posibil intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în a doua parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Bancnotele româneşti pe care poţi lua 9.000 de lei. În 1999, erau în multe portofele, au o serie specială
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Giorgio Armani a murit. Celebrul designer avea 91 de ani
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Legea a fost atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască