PROGNOZA METEO. Ploi de toamnă. Când se întoarce vremea frumoasă

PROGNOZA METEO. Joi, vremea va fi în general instabilă și temporar va ploua în toate regiunile. Abia de vineri, timpul va deveni frumos. 
Iulian Tudor
25 sept. 2019, 20:17
PROGNOZA METEO. Ploi de toamnă. Când se întoarce vremea frumoasă

PROGNOZA METEO JOI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general instabilă. Ziua cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sudul și în estul țării, trecător, vor fi însoțite de descărcări electrice. Noaptea, în nordul, estul, sud-estul țării, dar parțial și în centru, nebulozitatea va persista și va continua să plouă; în restul teritoriului cerul va deveni variabil și doar izolat vor mai fi ploi de scurtă durată în primele ore, iar spre sfârșitul intervalului ceață. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și pe suprafețe mici, cu o probabilitate mai mare în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și zona montană, 30…40 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, precum și în regiunile sudice și estice. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în mod normal la această dată în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 15 și 25 de grade, iar cele minime între 9 și 16 grade.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar va ploua și cu caracter de aversă, iar ziua vor fi posibile și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

PROGNOZA METEO VINERI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va ameliora. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în jumătatea de est a țării și la munte, unde local va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și pe arii restrânse în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime, în creștere ușoară în special în vestul teritoriului, se vor încadra între 17 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 14 grade. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va ameliora. Cerul va fi temporar noros ziua, când, în prima parte, trecător vor fi condiții de ploaie slabă, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 11…12 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre 8 grade.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi în toată țara. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe, mai ales spre seară și noaptea în regiunile nord-vestice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre 4 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25…27 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade, ușor mai coborâtă în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ
Vremea va continua să se încălzească ușor și va deveni mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare și izolat ploi slabe, în nord, nord-vest și la munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține frumoasă și va continua să se încălzească ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.

Tendinta evolutiei vremii de LUNI până JOI

ÎN ŢARĂ
Valorile termice se vor menține mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în regiunile vestice, nordice și centrale.

LA BUCUREŞTI
Valorile termice se vor menține mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei, iar condițiile de ploaie vor fi reduse.

DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Apar restricții pentru mașinile diesel – totul se întâmplă de la 1 octombrie. Circulația complet interzisă între 8:30-18:30. Ce români vor fi afectați
Capital.ro
Gheorghe Dincă a recunoscut. Monstrul din Caracal a spus tot adevărul: Nu mă mai interesează
Playtech.ro
Liceul din București cu cele mai multe note de 10 la BAC 2025. Județele care au avut cea mai mare promovare anul acesta
DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Adevarul
„Au reușit să avarieze grav bijuteria coroanei”. Savanții israelieni deplâng spulberarea muncii de o viață după un atac al Iranului
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Mare schimbare tehnologică. Telefoanele și tabletele sunt amintire
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Cutremur în Iran! Ce magnitudine a avut seismul și care sunt orașele afectate
Cancan.ro
BREAKING | Georgeta Bobar, soția fostului viceprimar din Petrila, s-a sinucis 😢
Playsport.ro
Piedone a descins și la pompele funebre, ce a descoperit. „A pus mortul, a pus și...
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis să te îmbraci așa la volan? Se dau 4-5 puncte de penalizare și o amendă de până la 1.100 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Complex nuclear atacat! Risc în întreaga lume de contaminare radioactivă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații