Prognoza meteo. Inversiunea termică aduce alternanţe periculoase. Romica Jurcă anunţă ninsori şi ploi cu tunete şi fulgere până la Florii 2026

Cerul va avea înnorări temporare la noapte, iar în nordul Moldovei și izolat în Maramureș, Transilvania, Oltenia și Muntenia va ploua slab. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în vestul, estul și sudul țării, cu viteze în general de 40...45 km/h, iar în zona montană înaltă vor fi rafale de 60...70 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 0 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8 grade pe litoral și în Oltenia. Izolat va fi ceață.
Viorel Dobran
01 apr. 2026, 16:48
Prognoza meteo. Inversiunea termică aduce alternanţe periculoase. Romica Jurcă anunţă ninsori şi ploi cu tunete şi fulgere până la Florii 2026

Prognoza meteo JOI
În Țară
Cerul va fi mai mult noros, iar în cea mai mare parte a țării vor fi ploi moderate cantitativ (10…15 l/mp), ce vor avea și caracter de aversă. Treptat acestea se vor extinde și se vor regăsi, pe parcursul zilei în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, local Moldova și sudul Transilvaniei, iar noaptea și în restul teritoriului. În Carpații Meridionali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă (în medie 5…15 cm). Izolat vor fi cantități de apă însemnate (20…30 l/mp), cu o probabilitate mai mare în sud-vest, precum și în zona montană și submontană. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări (viteze de 40…50 km/h) în sudul și sud-estul țării și izolat în rest, iar la munte vor fi rafale de 70…80 km/h. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua precedentă în sud și sud-est, dar și mai ridicate în rest, se vor situa între 10 grade în extremitatea sudică și 19 de grade în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 9 grade. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață.

București
Vremea va fi închisă și vor fi ploi moderate cantitativ (10…15 l/mp). Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, când se vor atinge viteze de 40…45 km/h, apoi va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în scădere față de ziua precedentă, va fi de 11…12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade.

Prognoza meteo VINERI
În Țară
Valorile termice diurne se vor situa în general în jurul celor normale pentru începutul lunii aprilie. Cerul va avea înnorări, va ploua în majoritatea zonelor țării și pe alocuri cantitățile de apă vor fi însemnate (25…35 l/mp), cu o probabilitate mai mare în sudul Transilvaniei și în nordul Moldovei. Ploile vor avea și caracter de aversă și izolat vor fi însoțite de descărcări electrice, îndeosebi în sud-est. În extremitatea de vest și nord-vest a teritoriului cerul va deveni variabil, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. În Carpații Meridionali și Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă (în medie de 10…20 cm, cu cele mai mari valori în masivele nordice ale Carpaților Meridionali). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Banat și Crișana, iar noaptea în Moldova și în estul Munteniei (viteze în general de 40…50 km/h), precum și la munte (rafale de 70…80 km/h, îndeosebi în Carpații de Curbură). Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în vest și nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 9 grade. Noaptea vor fi condiții ca izolat să se formeze ceață.

prognoza-7zile (8)

București
Cerul va fi mai mult noros și va ploua mai ales cu caracter de aversă (2…5 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în creștere ușoară față de ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.

Prognoza meteo SAMBATA
În Țară
Valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă în majoritatea zonelor, însă noaptea va fi mai rece în centrul și parțial în sudul și estul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei în sudul, estul și centrul teritoriului, unde local va ploua, iar în zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Ploile vor avea și caracter de aversă, izolat vor fi descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe parcursul zilei în Moldova, local în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor atinge 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 13 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Mai ales noaptea, pe alocuri va fi ceață și izolat brumă.

Prognoza meteo 1 aprilie. Revin ploile în România. La munte vor fi precipitații mixte

București
Cerul va fi temporar noros și pe parcursul zilei vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 6…7 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Prognoza meteo DUMINICA
În Țară
Vremea va fi frumoasă și caldă în jumătatea de sud a țării, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent. Cerul va fi variabil și doar izolat vor fi posibile ploi slabe, cu o probabilitate mai mare în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în Moldova, Dobrogea și la altitudini mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 9 grade. Dimineața și noaptea pe alocuri va fi ceață și izolat brumă, anunţă ANM.

București
Vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

Citește și: Ce se întâmplă cu vremea în aprilie. Un nou ciclon mediteranean traversează România. De când se încălzește în toată țara

Prognoza meteo LUNI, MARTI, MIERCURI
În Țară
Valorile termice vor scădea treptat în nordul, centrul și estul țării, unde izolat va ploua slab. În celelalte zone vremea se va menține frumoasă și caldă, iar probabiltatea de ploaie va fi redusă.

București
Vremea se va menține frumoasă și caldă. Probabilitatea de ploaie va fi redusă.