PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme caldă pentru următoarele trei zile

PROGNOZA METEO. Vremea continuă să se încălzească şi va fi mult mai cald decât este normal la această perioadă. Temperaturile maxime vor ajunge până la valori de 16 grade Celsius.
Filip Stan
21 feb. 2015, 14:51
PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme caldă pentru următoarele trei zile

PROGNOZA METEO. Vremea rămâne caldă şi duminică, chiar deosebit de caldă pentru această perioadă în Câmpia şi Dealurile de Vest, unde termometrele vor strânge cam 14 grade, plecând de la 4 grade în sud-vestul extrem al Olteniei. Norii se extind treptat în toată ţara şi aduc ploi, la început în regiunile vestice, apoi şi în celelalte zone, dar în orele dimineţii, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă. Nu este exclus să se înregistreze cantităţi de apă mai importante şi vor fi condiţii de polei. În zona montană, local se vor semnala precipitaţii mixte şi vântul este mai alert, cum de altfel va fi şi în estul şi sud-vestul teritoriului.

Este cald şi în Bucureşti, duminică, unde meteorologii anunţă o temperatură maximă de 8-9 grade, deşi norii se înmulţesc şi până seara reuşesc să acopere de tot soarele, dar abia noaptea începe să plouă. Vântul suflă cel mult moderat.

Începem săptămâna cu vreme în general închisă, dar rămâne destul de cald pentru data din calendar. Sunt anunţate maxime termice de la 5 grade în Bucovina până la 13 grade în Lunca Dunării. Temporar va ploua slab, la nivel local în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană, la peste 1.400 metri precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se mai agită în Moldova, Dobrogea şi pe crestele montane.

Vremea va fi închisă şi în Capitală, dar se menţine caldă pentru această perioadă. Trecător va ploua slab, vântul nu pune probleme, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade.

Marţi, se mai încălzeşte puţin, aşa că ajungem să vorbim despre o vreme deosebit de caldă pentru această dată în regiunile intracarpatice. În sudul şi în estul ţării, cerul va fi mai mult noros şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi burniţe, iar dimineaţa este posibil să-şi facă apariţia şi ceaţa prin zonele joase. În restul teritoriului, se mai arată şi soarele printre nori, iar vântul suflă mai tare în partea de sud a Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în Delta Dunării şi 16 grade în Dealurile de Vest.

Pe bucureşteni îi aşteaptă marţi cam 10 grade în orele amiezii, adică foarte cald pentru sfârşit de iarnă, deşi cerul este înnorat, dimineaţă sunt condiţii de ceaţă, iar trecător vor fi ploi slabe sau burniţe. Vântul suflă cel mult moderat.

Şi miercuri rămâne mult mai cald faţă de perioada pe care o traversăm, dar începând de joi temperaturile scad uşor şi treptat, însă până la sfârşitul săptămânii viitoare valorile termice se menţin mai ridicate decât ar fi normal. Nu lipsesc nici ploile din peisajul meteo al sfârşitului de săptămână, acestea urmând a fi prezente în majoritatea regiunilor, iar în zona de munte vor fi precipitaţii mixte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 15 grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO PE TREI LUNI

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Motivul pentru care stadionul Dinamo nu a fost reconstruit pentru Euro 2020! Fostul ministru de Interne face lumină: “Au rămas de căruţă!”
Capital.ro
ITP 2026. RAR anulează inspecția tehnică periodică. Documentul devine nul. Regulă pentru proprietarii de mașini
Playtech.ro
Greșeala banală din baie care favorizează apariția mucegaiului. Ce să nu mai faci niciodată după duș
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa șefilor de la Rapid: ”Ați transferat balastru, rumeguș, borduri”
MediaFlux
Se cere interzicerea rețelelor sociale pentru minori, în România. Salvați Copiii: Riscuri semnificative la nivelul sănătăţii mintale
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil