PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI: Vremea se răceşte şi revin PLOILE

PROGNOZA METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe două săptămâni. În următoarea perioadă, vremea urmează să se răcească, iar ploile vor apărea pe arii extinse.
Filip Stan
17 nov. 2014, 10:08
PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI: Vremea se răceşte şi revin PLOILE

PROGNOZA METEO BANAT

În primele zile ale intervalului, vremea se va menţine usor mai calda decât în mod obisnuit în a doua decada a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 13…14 grade. Începând din 20 noiembrie însa, valorile termice vor scadea, devenind normale pentru aceasta perioada din an si apoi urmând a se situa chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de 6…9 grade, mai mici în ultimele zile ale lunii, spre 4 grade. Regimul minimelor nocturne va avea aceeasi evoluţie, astfel ca la început acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obisnuite, cu o medie de 5…8 grade, apoi vor scadea continuu, urmând a se situa, în medie, între 0 si 2 grade, cu valori usor negative spre sfârsitul lunii.

Vor fi ploi pe arii extinse, cu caracter temporar, în perioada 17-21 noiembrie, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creste din nou spre sfârsitul intervalului de prognoza, când acestea vor fi mixte.

PROGNOZA METEO CRISANA

Intervalul de prognoza va debuta cu o vreme mai calda decât în mod obisnuit în a doua decada a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 12…14 grade. Începând din 20 noiembrie însa, valorile termice vor scadea, devenind normale pentru aceasta perioada din an, iar local chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor diurne de 5…9 grade, usor mai mici spre sfârsitul lunii. Regimul minimelor nocturne va avea aceeasi evoluţie, astfel ca la început acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obisnuite, cu o medie de 5…7 grade, apoi vor scadea continuu, urmând a se situa, în medie, între 0 si 2 grade, iar spre sfârsitul lunii în jurul a -2 grade Celsius.

Vor fi ploi pe arii extinse, cu caracter temporar, în perioada 17-20 noiembrie, iar ulterior se estimeaza o crestere a probabilitaţii pentru precipitaţii slabe mixte abia dupa data de 25 noiembrie.

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA

În primele zile ale intervalului, vremea se va menţine usor mai calda decât în mod obisnuit în a doua decada a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 10…12 grade. Însa, începând din 20 noiembrie, valorile termice diurne vor scadea, devenind normale pentru aceasta perioada din an si apoi urmând a se situa chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de 4…7 grade, mai mici catre sfârsitul lunii, spre 2 grade. Regimul minimelor nocturne va avea aceeasi evoluţie, astfel ca la început acestea se vor situa, în cea mai mare parte a regiunii, peste cele obisnuite, cu o medie de 2…5 grade, apoi vor scadea continuu, urmând a se a se încadra între -2 si 2 grade, cu valori medii local mai mici, spre -5 grade, catre sfârsitul lunii.

Vor fi ploi pe arii extinse în primele zile, moderate cantitativ în jurul datei de 19 noiembrie, iar în restul intervalului vor fi precipitaţii în general slabe, cu caracter local, care – dupa data de 20 noiembrie – vor fi mixte.

PROGNOZA METEO MARAMURES

În primele zile ale intervalului, vremea se va menţine mai calda decât ar fi normal în aceasta perioada din an, astfel ca temperaturile maxime vor fi de 11…13 grade, în medie. Însa, începând din 20 noiembrie, valorile termice vor scadea treptat, urmând a se situa sub mediile climatologice ale perioadei, cu un ecart mediu al maximelor diurne de 5…8 grade, mai mici spre 2 grade la sfârsitul lunii. Aceeasi evoluţie este estimata si în privinţa regimului minimelor nocturne, care vor scadea de la valori în medie de 4…7 grade în primele nopţi, la un ecart de -1…3 grade dupa data de 21 noiembrie, cu temperaturi chiar si mai mici spre sfârsitul lunii, când se vor situa, în medie, în jurul a -4 grade.

În intervalul 17-21 noiembrie vor fi precipitaţii pe spaţii extinse, cu caracter temporar, predominant sub forma de ploaie. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte, în general slabe, va creste dupa data de 25 noiembrie.

PROGNOZA METEO MOLDOVA
 
În primele zile ale intervalului, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale în a doua decada a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 6…9 grade si minime de 3…6 grade. Începând din 20 noiembrie însa, vremea se va raci treptat, temperaturile urmând a se situa sub mediile climatologice specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor diurne de 0…4 grade si ale minimelor nocturne de -4…2 grade.

În prima saptamâna probabilitatea pentru precipitaţii se menţine ridicata, acestea urmând a fi mai frecvente si izolat în cantitaţi mai însemnate în data de 19 noiembrie, când vor predomina ploile, dar si în 20-21 noiembrie când sunt de asteptat precipitaţii mixte.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

În primele zile ale intervalului, valorile termice vor fi usor peste cele caracteristice perioadei calendaristice, cu maxime de 11…14 grade si minime de 7…9 grade, mediat pe regiune. Însa, începând din 21 noiembrie, vremea se va raci, valorile termice urmând a se situa sub mediile climatologice, cu maxime diurne de 3…6 grade si minime nocturne situate, în general, între 0…2 grade.

În intervalul 17-21 noiembrie probabilitatea pentru ploi va fi destul de ridicata, iar în data de 19 noiembrie acestea se vor semnala pe arii extinse si pot fi mai însemnate cantitativ.

Probabilitatea pentru precipitaţii, mixte si în general slabe cantitativ, va creste din nou începând cu 25 noiembrie.

PROGNOZA METEO MUNTENIA

Intervalul de prognoza va debuta cu o vreme normala termic pentru aceasta data, chiar usor mai calda spre mijlocul saptamânii, astfel ca temperaturile maxime vor fi, în medie, de 9…13 grade. Abatarea pozitiva faţa de mediile specifice perioadei va fi si mai evidenta la valorile nocturne de la începutul intervalului, acestea urmând a se încadra între 5 si 7 grade, mediat pe regiune. Începând din 21 noiembrie însa, regimul termic va scadea sub cel normal al perioadei, atingând, în medie, 4…8 grade la valorile diurne si -3…1 grad la cele nocturne.

În perioada 17-22 noiembrie, probabilitatea pentru ploi se menţine relativ ridicata, în special îndata de 19 noiembrie, când acestea vor fi în general moderate cantitativ. Spre sfârsitul primei saptamâni si dupa data de 25 noiembrie, precipitaţiile, slabe cantitativ, vor fi mixte.

PROGNOZA METEO OLTENIA

Intervalul de prognoza va debuta cu o vreme normala termic pentru data din calendar si chiar usor mai calda spre mijlocul saptamânii, astfel ca valorile maxime vor fi, în medie, de 9…13 grade. Abatarea pozitiva faţa de mediile specifice perioadei va fi evidenta la valorile nocturne de la începutul intervalului, acestea urmând a se încadra între 5 si 7 grade, mediat pe regiune. Începând din 21 noiembrie însa, temperaturile vor scadea, devenind mai mici decât cele normale în aceasta perioada din an, cu un ecart mediu de 4…8 grade la cele diurne si -2…2 grade la minimele nocturne.

În perioada 17-21 noiembrie, vor fi ploi pe arii extinse, în special în 18-19 noiembrie, când acestea vor fi în general moderate cantitativ. Dupa data de 25 noiembrie va creste probabilitatea pentru precipitaţii mixte.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

Regimul termic se va situa la începutul intervalului în general peste cel climatologic normal, cu valori diurne în medie de 4…7 grade si minime de 0…2 grade. Din data de 20 noiembrie vremea se va raci accentuat, astfel ca pe timpul nopţilor temperaturile vor fi exclusiv negative, spre o medie de -7…-4 grade, iar în cursul zilelor valorile termice se vor situa în jurul limitei de îngheţ. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicata în prima saptamâna a intervalului de referinţa.

La început vor fi mai ales ploi, iar la peste 1700 m precipitaţii mixte, dar în 20 si 21 noiembrie vor predomina ninsorile. Precipitaţii în general slabe cantitativ, mai ales ninsori, se vor semnala din nou dupa data de 25 noiembrie.

DailyBusiness
Nicușor Dan nu vede posibilă exploatarea aurului de la Roșia Montană cu tehnologiile actuale
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum a reacționat Gigi Becali când a aflat că Aberdeen – FCSB se va transmite pe Voyo. Exclusiv
Capital.ro
Taxă în România pentru șoferi. Anunț privind locurile de parcare. Trebuie să prezinți RCA și ITP valabil
Playtech.ro
Ce salariu primeşte o însoţitoare de zbor, în 2025? Cum se calculează banii exact: 'Vă spun la ce să vă aşteptaţi, asta este realitatea'
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Cum s-a făcut Călin Georgescu de râs cu „călugării abandonați”. Nu a înțeles nimic din noua legislație privind CASS
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Tragedie pe drumul spre Thassos! Trei persoane și-au pierdut viața după ce un TIR a lovit violent două mașini la bariera de taxare
Cancan.ro
Motivul pentru care George Burcea nu mai apare în Wednesday, sezonul 2. IREAL ce salariu ar fi cerut actorul român
iamsport.ro
Trump s-a întâlnit cu Zelensky și a făcut un anunț de impact pentru Ucraina: ”Cred că vom încheia acest război” + Ce spune că va vorbi cu Putin la telefon
MediaFlux
Decizie privind seniorii cu pensie peste 3.000 de lei. Vor fi afectați de această schimbare fiscală
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Guvernul vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse cu 10% și posturile