PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Schimbare bruscă a vremii, temperaturile cresc cu 10 grade într-un interval scurt

De la ploaia îngheţată şi temperaturile negative de la începutul weekend-ului vom ajunge la 8-9 grade Celsius în Bucureşti, în cursul zilei de marţi. Vremea se află într-un proces de încălzire accelerată.
Ionela Marcu
26 ian. 2019, 14:15
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Schimbare bruscă a vremii, temperaturile cresc cu 10 grade într-un interval scurt

Duminică, vremea se va ameliora şi se va încãlzi uşor în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 7 grade, iar cele minime se vor situa între -12 grade în estul Transilvaniei şi 4 grade în sudul Banatului. Cerul va fi temporar noros. Doar izolat va ninge slab în nord-vest şi la munte, iar la începutul intervalului în sud-estul extrem al teritoriului vor fi precipitaţii predominant sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Local, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri îndeosebi noaptea la munte (cu precãdere în masivele sudice) şi în Banat.

Şi în Bucureşti, duminică, vremea se va ameliora. Cerul va fi temporar noros şi mai ales la începutul şi sfârşitul intervalului temporar va fi ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 2…3 grade, iar cea minimã de -5…-4 grade.

Luni, în ţară, vremea va continua sã se încãlzeascã. În jumãtatea de vest a ţãrii cerul va fi mai mult noros, în a doua parte a zilei şi noaptea temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formã de ploaie, iar la munte mixte, ce pe arii restrânse vor favoriza depuneri de polei. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, pe suprafeţe mici va ploua slab sau va burniţa, iar condiţii de polei vor fi izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în Banat, dar trecãtor şi la cote mai reduse şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei spre -8 grade, dar şi mai ridicate pe litoral pânã la 5…6 grade. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul teritoriului, local se va semnala ceaţã.

Şi la Bucureşti, luni, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi temporar noros şi mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 5…6 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de -2 grade.

Marţi, în ţară, valorile termice vor continua sã creascã în regiunile sudice, unde vor caracteriza o vreme mai caldã decât în mod normal, în timp ce, în restul zonelor se vor situa în jurul mediilor multianuale. Vor fi înnorãri, iar temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ în cea mai mare parte a ţãrii. Acestea vor fi mixte la munte, în nord şi în centru şi sub formã de ploaie în rest. Pe arii restrânse se va forma polei, în primele ore ale intervalului în sud-vest şi centru, iar noaptea cu precãdere în centru şi nord-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, dar şi în sud-est.

Marţi, în Bucureşti, cerul va prezenta înnorãri, iar temporar, cu o probabilitatea mai mare seara şi noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 8…9 grade, iar cea minimã de 2…3 grade.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Topul select în care se află Mihai Toma de la FCSB: la doar un loc în spatele celebrului Lamine Yamal!
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. Un mare cântăreț s-a stins prea devreme. Artistul era extrem de apreciat în întreaga țară
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu plăteşti impozitul pe casă, teren sau maşina: totul despre dobânzi şi penalităţi
Adevarul
Mărturiile părinților ai căror copii au ajuns în moarte cerebrală după intervenții chirurgicale la Spitalul Județean Constanța
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Sofia Vicoveanca a suferit un infarct! Artista, internată de urgență la Spitalul Județean din Suceava
iamsport.ro
Prunea, sunat de UEFA după ce a comis-o cu Klopp! Ce i s-a spus ”foarte clar”
MediaFlux
Povestea lui Constantin Nottara, copilul teribil admis la 10 ani la Conservator. Fiul marelui actor a moștenit talentul de la … mamă
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend