PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Se apropie din nou ploile, toată ţara va fi afectată

Vremea frumoasă nu ţine mult, iar de miercuri vremea redevine instabilă, începând cu vestul ţării, pentru ca joi după-amiază întreaga ţară să intre sub incidenţa ploilor.
Iulian Tudor
21 mai 2019, 15:29
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Se apropie din nou ploile, toată ţara va fi afectată

Miercuri, vremea va fi în general instabilă în regiunile intracarpatice precum și în zonele montane și submontane, unde vor fi înnorări temporar accentuate, local averse și descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe spații mici, cantitățile de apă înregistrate în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala doar pe spații mici și la cote mai reduse, în special după orele amiezii, cu o probabilitate mai mare în nord-est. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, de scurtă durată în timpul ploilor, iar în prima parte a intervalului local în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 18 și 26 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 și 17 grade.

La Bucureşti, miercuri, vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

Joi, în ţară, vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele montane și submontane, unde înnorările temporar vor fi accentuate și local se vor semnala averse și descărcări electrice. Izolat, cu o probabilitate mai mare în nord-vest și în zona Munților Apuseni, cantitățile de apă înregistrate prin acumulare sau în intervale scurte de timp vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilității atmosferice își vor face apariția pe arii restrânse în special seara și în cursul nopții, cu precădere în sud și sud-est. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în timpul ploilor, iar pe parcursul zilei, pe arii restrânse în sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 și 18 grade.

La Bucureşti, joi, cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului când se vor semnala ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.

Vineri, cerul va avea înnorări și se vor semnala averse, în prima parte a intervalului pe arii relativ extinse, iar noaptea în restrângere spre est. Îndeosebi în estul și în sud-estul țării ploile vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de frecvente descărcări electrice, iar cantitățile de apă înregistrate prin acumulare sau în intervale scurte de timp, pe arii în general restrânse vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în sud-vest, dar de scurtă durată și în timpul averselor. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua anterioară în regiunile sudice, se vor încadra între 18 și 24 de grade, iar cele minime între 8 și 16 grade.

La Bucureşti, vineri, vor fi înnorări și în special în prima parte a intervalului și la începutul nopții se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în scădere față de ziua anterioară va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade.

Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și posibil descărcări electrice în prima parte a intervalului, în nordul, centrul, estul și sud-estul țării, precum și la deal și la munte. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în sud-vest dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 26 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade.

La Bucureşti, sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări, ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade.


DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Maurice Munteanu, dezvăluiri inedite despre Asia Express! Ce experiență culinară a trăit în China: „Eram în pragul SMURD-ului”
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Dinamo! Alex Musi e OUT o lună de zile după ce a fost operat. Update exclusiv
Capital.ro
Țara europeană care își pregătește spitalele pentru război. De unde vin motivele de îngrijorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu elevii dacă o alertă cu drone este emisă în timpul orelor. Părinții sunt sfătuiți să nu vină la școală
Adevarul
Elitele ruse se pregătesc pentru o eventuală eră „post-Putin”. Cine ar putea intra în cursa pentru Kremlin
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 36 de ani și-a pierdut viața în Buzău, după ce s-ar fi electrocutat în timpul unor lucrări la calea ferată
iamsport.ro
Bombă! Rivaldinho a semnat și are cel mai mare salariu din echipă. Destinație neașteptată
MediaFlux
Nicușor anunță viitorul premier! Decizie surpriză a președintelui
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte