PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Soare în toată ţara, vreme caldă pentru data din calendar

Vremea se va menţine caldă în zilele următoare în întreaga ţară, cu valori peste normele climatologice ale datei din calendar. În vestul ţării se va ajunge chiar la 26 de grade Celsius.
Ionela Marcu
06 oct. 2018, 11:31
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Soare în toată ţara, vreme caldă pentru data din calendar

Duminică, vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori peste mediile climatologice ale perioadei în majoritatea regiunilor, exceptând sudul și sud-estul unde temperaturile se vor situa în jurul normelor. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în extremitatea de sud-est, dar și în vest unde cu totul izolat, mai ales în zona Munților Apuseni, vor fi condiții de ploaie slabă, trecătoare. Vântul va fi moderat în prima parte a zilei în Banat, în Moldova și pe litoral, iar în restul timpului și al teritoriului va sufla slab. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral  25 de grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -3 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață.

Şi în Bucureşti, duminică, vremea se va menține frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade.

Luni, vremea va fi predominant frumoasă și, îndeosebi în vestul, nord-vestul și centrul țării, caldă pentru această dată. Cerul, mai mult senin în mare parte din țară, va avea unele înnorări în regiunile vestice și nord-vestice și cu totul izolat, mai ales la munte, vor fi condiții de ploaie slabă, trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade pe litoral și 25 de grade, local, în regiunile intracarpatice, posibil izolat 26 de grade în vest. Temperaturile minime se vor situa între 4 și 14 grade, mai scăzute, spre 0 grade, în estul Transilvaniei. În zonele joase de relief, dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

În Bucureşti, luni, vremea va fi în continuare frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 7…8 grade.

Marţi, vremea va fi în continuare predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil în nord-estul teritoriului și mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade pe litoral  și 25 de grade izolat, tot in regiunile vestice, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 și 12 grade. Dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață, izolat, în zonele joase de relief.

Marţi, la Bucureşti, vremea se va menține frumoasă și va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 7…9 grade.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Marius Corbu, culisele convocării în premieră a celui mai în formă român din cupele europene. De ce l-a chemat Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
O schimbare importantă pentru românii cu salariu și venituri suplimentare. Cine ar putea scăpa de plata CASS
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș de 11 luni a fost îngropat de viu într-o pădure, în Carolina de Sud. În ce condiții a fost găsit micuțul
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România