Prognoza meteo. Ploi, lapoviţă, ninsori şi temperaturi de îngheţ. Vine iarna!

În regiunile sudice și estice cerul va fi mai mult noros, iar local și temporar vor fi precipitații. Acestea vor fi sub formă de ploaie, dar pe alocuri, trecător vor fi și sub formă de ninsoare sau lapoviță. În Dobrogea, izolat cantitățile de apă vor fi de 10...15 l/mp. În Carpații Orientali și în estul Carpaților Meridionali, din a doua parte a nopții pe arii restrânse vor fi precipitații slabe mixte, iar la altitudini de peste 1000 m vor predomina ninsorile.
Irina Dumitrescu
09 nov. 2024, 13:29
Prognoza meteo. Ploi, lapoviţă, ninsori şi temperaturi de îngheţ. Vine iarna!

Prognoza meteo DUMINICA Valorile termice diurne vor fi mai mici decât cele normale datei, local în sud-est, iar în restul țării vor fi apropiate de acestea. Cerul va fi mai mult noros în sudul, estul și parțial în centrul țării, unde local și temporar vor fi precipitații, iar în restul zonelor va fi variabil. Vor fi ploi, însă pe alocuri, în sudul Moldovei, în Muntenia, Oltenia, precum și în sudul și sud-estul Transilvaniei trecător vor fi și precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță. Local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1000 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local semnificativ (de peste 10…20 cm). Pe arii restrânse cantitățile de precipitații vor fi de 15…20 l/mp, și izolat vor depăși 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări în sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală de 50…65 km/h. T emperaturile maxime se vor încadra între 5 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 9 grade.

Elena Mateescu anunţă un episod de iarnă: „Vom avea zone cu MINUS 10 grade Celsius”. Cum va fi vremea până la Moş Nicolae

BUCUREȘTI Vremea va fi rece. Cerul va fi noros și temporar va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat, când la rafală se vor atinge viteze în jurul a 35 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 3…4 grade.


Prognoza meteo LUNI Vremea va fi rece local în sud și sud-est, iar în restul țării valorile diurne se vor situa în jurul celor normale datei. Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații sub formă de ploaie, dar pe alocuri trecător și sub formă de ninsoare sau lapoviță, în Dobrogea, Oltenia, local în Muntenia și pe arii restrânse în Transilvania. Pe arii restrânse, la munte, cu precădere în Carpații Meridionali, la peste 1000 m altitudine va ninge. Cantitățile de precipitații local vor fi de 15 l/mp și izolat vor depăși 20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi slabe se vor semnala doar pe arii restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări pe litoral, iar ziua, pe arii restrânse în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 8 grade, potrivit ANM.

BUCUREȘTI Regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu cele din intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua slab, iar spre sfârșitul intervalului trecător vor fi condiții de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.

Vortexul polar se face simţit şi în România, ANM a emis Cod Galben. Se depune strat de zăpadă la munte

Prognoza meteo MARTI Vremea va deveni rece în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în centrul, sudul și estul țării unde pe arii relativ extinse temporar vor fi precipitații. Acestea vor fi sub formă de ploaie, dar pe alocuri trecător și sub formă de ninsoare și lapoviță. În sudul Carpaților Orientali și în estul Carpaților Meridionali, la peste 1000 m altitudine, local va ninge. Cu precădere în Dobrogea cantitățile de apă, local vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Dobrogea, viteze mai mari urmând a se înregistra în zona litoralului. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, iar cele minime între -3 și 4 grade. BUCUREȘTI Vremea va fi rece. Cerul va fi noros, iar în prima parte a intervalului temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -2…0 grade.

Prognoza meteo MIERCURI Vremea se va menține rece în mare parte a țării. Cerul va avea înnorări și pe alocuri vor fi ploi slabe, cu o probabilitate mai mare în sud și sud-est. Vântul va sufla slab și moderat. T emperaturile maxime se vor încadra între 5 și 11 grade, iar cele minime între -4 și 4 grade. BUCUREȘTI Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.

Prognoza meteo DE JOI PANA SAMBATA Vremea va fi rece în prima zi a intervalului, apoi se va încălzi treptat. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în a doua parte a intervalului în nord-vest.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT