Prognoza meteo. Se răcește în toată țara, vreme mohorâtă, ploi și ninsori tot weekendul

Prognoza meteo 7 februarie 2026. La noapte, cerul va avea înnorări, iar local în Oltenia și izolat în nordul Crișanei și al Transilvaniei, precum și în sudul Banatului și al Dobrogei, temporar va ploua slab. În nordul Moldovei, pe spații mici, va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -4 și 5 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.
Cătălina Burghelea
06 feb. 2026, 14:22
Prognoza meteo. Se răcește în toată țara, vreme mohorâtă, ploi și ninsori tot weekendul

Prognoza meteo 7 februarie 2026. Cerul va fi noros, iar spre sfârșitul intervalului va crește probabilitatea de apariție a ceții, posibil asociată cu burniță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 1…2 grade.

Prognoza meteo SÂMBĂTĂ

În țară, valorile termice diurne vor fi în scădere față de intervalul anterior în regiunile intracarpatice, dar în continuare în toată țara se vor situa peste mediile climatologic specifice datei. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații slabe, îndeosebi în jumătatea nordică a țării. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar în special din a doua parte a nopții, în estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei, precum și în zona subcarpatică a acestei regiuni vor fi precipitații mixte și izolat se va depune polei.

Vezi și 10 zile consecutive de ninsoare în România. Prognoza oferită de meteorologii Accuweather

La munte, ziua vor fi predominant ploi, iar noaptea vor fi precipitații mixte și la altitudini mari ninsori. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în a doua parte a intervalului, local în sud-vest, cu viteze la rafală în general de 40…45 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 4 grade. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, îndeosebi din sudul și estul țării, va fi ceață.

În București, cerul va fi mai mult noros, iar îndeosebi seara și noaptea vor fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.

DUMINICĂ

În țară, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior în jumătatea de nord-est, vor deveni apropiate de cele normale în regiunile estice, iar în restul țării se vor menține peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și vor fi precipitații pe arii extinse în nordul, centrul și estul teritoriului și izolat în rest.

În zona montană, în Moldova și în estul Transilvaniei la început vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi ploi, iar în a doua parte a nopții, pe alocuri, precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sud-vestice și sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în nordul Moldovei și 15 grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 3 grade, mai scăzute în Moldova, spre -10 grade. Dimineața și noaptea, pe areale restrânse va fi ceață.

În Capitală, valorile termice se vor situa peste normele perioadei. Cerul va avea înnorări și trecător vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie, iar la sfârșitul intervalului, posibil, lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.

LUNI

În țară, răcirea vremii va continua în regiunile estice unde valorile termice vor coborî sub mediile perioadei și noaptea în Moldova local va fi ger, dar se va resimți și în sudul, centrul și nord-vestul țării; în schimb în celelalte zone valorile termice, cu precădere cele diurne, se vor menține peste cele specifice datei. Cerul va va fi mai mult noros.

Ziua vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în Transilvania și în dealurile sudice, va ninge slab la munte și pe spații mici în Moldova, iar în regiunile vestice izolat vor fi ploi slabe sau burniță. Spre seară și noaptea va ninge în Oltenia, local în Muntenia și sudul Banatului, iar în nordul Crișanei vor fi posibile precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, local și temporar în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea și izolat pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 grade în nordul Moldovei și 11 grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în nordul Moldovei și 2 grade în Crișana. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, cu o probabilitate mai mare în regiunile vestice.

Vremea se va răci în București. Cerul va fi mai mult noros și trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade.

MARȚI

În țară, valorile termice diurne vor fi în creștere față de ziua precedentă în nordul, centrul, estul și sud-estul țării și vor scădea în sud-vest, astfel că în regiunile intracarpatice se vor situa peste cele specifice datei, în Oltenia și în nordul Moldovei vor fi mai scăzute decât acestea, iar în restul zonelor vor fi apropiate de cele normale.

Cerul va avea înnorări temporare. Mai ales în prima parte a zilei va mai ninge în Oltenia și local în nord-vestul Munteniei, iar în Dobrogea, izolat vor fi posibile ploi slabe. Seara și noaptea vor fi precipitații mixte în Banat și Crișana, predominant ninsori în nordul Transilvaniei, iar la munte, în Maramureș și posibil și în nord-vestul Moldovei, va ninge. Izolat vor fi condiții de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în vestul și estul teritoriului, precum și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 și 9 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în noaptea precedentă, vor fi cuprinse între -7 și 2 grade. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.

Citește și Vremea se schimbă radical, puseu de temperaturi pozitive, apoi revin ploile. Prognoza meteo ANM până pe 8 martie 2026

În Capitală, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări și ziua, trecător vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.

MIERCURI, JOI, VINERI

În țară, valorile termice vor fi în creștere și se vor situa cu mult peste cele obișnuite în a doua decadă a lunii februarie. La începutul perioadei, pe alocuri vor fi precipitații în vestul, centrul și nordul teritoriului, apoi probabilitatea de ploaie va crește în majoritatea zonelor.

Vremea se va încălzi semnificativ în București, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată în ultima zi a intervalului

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Toate detaliile despre transferurile Rapidului! Ce lovitură de imagine încearcă Angelescu: „Și eu, și Pancu ni-l dorim”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?