PROGNOZA METEO. Sfârşit de săptămână cu cer înnorat şi ploi

PROGNOZA METEO. Vremea se păstrează închisă în următoarele zile, instabilitatea atmosferică dându-ne mari bătăi de cap.
Filip Stan
18 iun. 2014, 13:58
PROGNOZA METEO. Sfârşit de săptămână cu cer înnorat şi ploi

PROGNOZA METEO. Joi, meteorologii prognozează instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi în sud-estul ţării, unde temperaturile vor caracteriza o vreme rece pentru această dată. Cerul va fi încărcat de nori în cea mai mare parte a zilei şi temporar vor cădea averse, chiar cu caracter torenţial, însoţite de fulgere, tunete, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi chiar căderi de grindină. În Oltenia, în sudul Banatului şi al Munteniei, în Dobrogea, precum şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali în urma ploilor torenţiale se vor acumula local peste 15 l/mp şi izolat chiar mai mult de 30…35 l/mp. În celelalte regiuni, cerul este variabil, se va înnora temporar şi aici îndeosebi după-amiaza şi seară când pe arii restrânse vor fi ploi, descărcări electrice şi vânt mai turbulent, iar temperaturile sunt apropiate de cele normale. În general aşteptăm maxime de la doar 17 grade în Oltenia până la cel mult 27 grade în Crişana.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Ziua de joi vine cu vreme instabilă şi rece pentru data din calendar. Norii întuneca cerul mai multe ore şi temporar vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În aceste condiţii temperatura aerului nu trece de 19, 20 grade.

Citeşte şi COD GALBEN de FURTUNI şi VIJELII în 16 judeţe

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării şi nu scăpăm de ploi. Înnorările vor persista o bună parte a zilei şi, local, va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor predomina aversele însoţite de fulgere, tunete, iar izolat, în sud-est şi la munte, unde vor fi şi ploi torenţiale, cantităţile de apă acumulate depăşesc 15, 20 l/mp. Vântul suflă mai tare în vest şi în sud-est, precum şi la munte, în zonele mai inalte. Maximele se vor situa în general între 20 de grade în estul Transilvaniei şi 27 grade în nord-vest.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vreme racoroasa pentru data din calendar va fi şi vineri, chiar dacă temperaturile cresc uşor faţă de cele din ziua precedentă şi ajung la aproximativ 24 grade. Peste norii mai acoperă cerul şi trecător plouă.

Citeşte şi COD GALBEN de INUNDAŢII. Harta zonelor vizate

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea rămâne răcoroasă şi în general instabilă. În nordul şi în centrul ţării, dar şi în est şi în sud-est, precum şi la munte cerul se înnorează temporar şi va plouă pe arii relativ estinse. Vor fi mai ales averse, însoţite de fulgere şi tunete, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În celelate regiuni, cerul va fi variabil, iar ploile mai puţine şi reduse cantitativ. Vântul va sufla destul de tare în sud-vest, în centru şi în est, dar şi la munte. Maximele se vor situa între 17 grade în estul Transilvaniei şi 26 grade în sudul extrem.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Sâmbătă, vremea se menţine răcoroasă şi instabilă, cu înnorări mai accentuate după-amiază şi seara, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurta durată ale vântului. Mercurul din termometre va urca până la 23, 24 grade.

PROGNOZA METEO. Ultima zi a săptămânii vine în sfârşit cu vreme în general frumoasă şi mai caldă. Cerul va fi variabil, se mai înnorează după-amiază în jumătatea estică a ţării şi la munte unde mai plouă, însă pe arii restrânse. Maximele vor fi între 20 şi 28 grade. De luni până miercuri vremea continuă să se încălzescă uşor, maximele trec uşor de 30 grade chiar în vestm, iar şanse mai mari de averse, descărcări electrice sunt mai mari în vest, în nord şi în centru.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Antrenorul care l-a înlocuit pe Mircea Lucescu la echipa națională s-a prăbușit emoțional: „De două zile plânge!”
Capital.ro
Taxe pentru proprietarii de mașini. Se achită obligatoriu la înmatricularea fiecărui vehicul
Playtech.ro
Cum arată un apartament cu 3 camere de peste 90.000 de euro din Bucureşti. Este lângă Grand Arena Mall, pentru ce plăteşti suma uriaşă
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj