Prognoza meteo sâmbătă 18 aprilie 2026. Confom ANM, valorile termice vor fi în scădere ușoară față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării și se vor situa în general în jurul mediilor multianuale specifice acestei perioade în regiunile estice, dar vor rămâne mai ridicate decât acestea în rest. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în sudul, centrul și estul teritoriului. Cu precădere după-amiaza și seara vor fi averse, pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia, Moldova și izolat în Transilvania și Dobrogea. În regiunile sudice, izolat, vor fi descărcări electrice și grindină. În zona montană înaltă, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, cu viteze de 50…65 km/h, la munte, în special în zona Carpaților de Curbură, unde vor fi rafale de 70…80 km/h, dar pe alocuri și la viteze de 35…45 km/h și în celelalte regiuni, în special în cele vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 23 de grade, iar cele minime între 0 și 10 grade. Izolat, cu o probabilitate mai mare în sudul și estul teritoriului va fi ceață, iar spre sfârșitul intervalului, în depresiuni, vor fi condiții de brumă.
București
Valorile termice vor scădea ușor față de ziua precedentă și se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza vor fi averse posibil moderate cantitativ (în jurul a 10 l/mp). Vântul va sufla în general moderat, cu viteze în general de 35…40 km/h. Temperatura maximă va fi de 17…19 grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
DUMINICA
Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice perioadei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări și izolat averse slabe, ziua mai ales în jumătatea de est a țării, apoi în vest, nord și centru. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări pe crestele montane și local în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 23 de grade, iar cele minime între -1 grad în depresiunile Carpaților Orientali, unde se va produce brumă, și 10 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață.
București
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va avea înnorări temporare, însă condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19…21 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
LUNI
Începând din vestul țării, cerul se va înnora și ploile vor cuprinde treptat majoritatea zonelor. Ploile -mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice- vor fi mai frecvente în jumătatea de nord unde pe suprafețe restrânse pot fi însemnate cantitativ și se vor semnala local în restul teritoriului. La altitudini mari la munte, cu precădere în Carpații Orientali, seara și noaptea vor fi ninsori și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, în special în masivele nordice unde temporar vor fi rafale de 60…75 km/h, iar trecător și cu viteze mai mici și în restul teritoriului, pe areale restrânse. Temperaturile maxime, în scădere în vestul, centrul și mai ales în nordul țării, se vor încadra între 12…14 grade în Maramureș și nordul Moldovei și 22…23 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 10 grade. În cursul nopții izolat va fi ceață.
București
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales seara și noaptea când trecător va ploua slab. Vântul va sufla moderat. Temperatura aerului va avea valori peste cele climatologic specifice datei, cu maxima în jurul a 22 de grade și minima de 8…10 grade.
MARTI
Vremea se va răci semnificativ în majoritatea regiunilor. Vor fi înnorări în general persistente, cu perioade de cer variabil ziua în sud-vestul teritoriului, iar în a doua parte a nopții în vest și în nord. Va ploua temporar în cea mai mare parte țării, iar în centru și în sud local se vor acumula cantități de apă însemnate. Ploile vor avea și caracter de aversă și izolat se vor semnala descărcări electrice. La munte vor predomina ninsorile, iar în dealurile din Moldova și în estul Transilvaniei seara și noaptea trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în cele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 17 grade, ușor mai mari în Oltenia și sud-vestul Munteniei, până la 18…20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 6 grade, pe alocuri mai scăzute în vest, nord-vest și centru unde vor deveni ușor negative și mai ridicate pe litoral. Izolat vor fi condiții de brumă.
București
Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros, va ploua în mare parte a intervalului și se vor acumula cantități de apă în jurul a 15 l/mp. Vântul va sufla moderat, temporar cu ușoare intensificări. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Citeşte şi: Meteorologii EaseWeather: Ninsorile se întorc în România începând cu 25 aprilie 2026
MIERCURI, JOI, VINERI
Vremea va fi rece pentru ultima decadă a lunii aprilie. Va ploua temporar în toate regiunile, iar la munte vor fi ninsori și lapoviță.
București
Vremea va fi rece pentru ultima decadă a lunii aprilie și temporar va mai ploua.