Prognoza meteo. Temperaturile vor fi sufocante şi noaptea, clopot de foc peste România

Noaptea va fi tropicală, local în regiunile sudice și izolat în rest; temperaturile minime se vor situa între 10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 22 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la începutul intervalului, când izolat vor fi averse și descărcări electrice, cu o probabilitate mai mare în sud-est. Vântul va sufla slab și moderat.
Filip Stan
18 iun. 2024, 15:33
Prognoza meteo. Temperaturile vor fi sufocante şi noaptea, clopot de foc peste România

Prognoza meteo MIERCURI
ÎN ȚARĂ
Valul de căldură se va extinde și se va intensifica, astfel că în cea mai mare parte a țării vremea va fi local caniculară îndeosebi în Câmpia de Vest și în Câmpia Română, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură umezeală (ITU) ce va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Totodată, local noaptea va fi tropicală. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa în marea lor majoritate între 10 și 23 de grade. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo lunară. Directorul ANM anunţă o vreme africană în România. Va fi ca în cuptor în sudul ţării

BUCUREȘTI
Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo JOI
ÎN ȚARĂ
Valul de căldură va continua să se intensifice în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic se va accentua și va fi caniculă în Banat, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în Transilvania, Crișana, Moldova și Dobrogea, iar noaptea local va fi tropicală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități în regiunile din jumătatea sudică și local în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 și 38 de grade, iar cele minime se vor situa în marea lor majoritate între 10 și 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara și pe arii restrânse averse, descărcări electrice și condiții de grindină în zona montană și submontană, îndeosebi în Carpații Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ale vântului mai ales în nordul Moldovei pe parcursul zilei și asociate ploilor.

BUCUREȘTI
Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat și indice temperatură umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 17…20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab și moderat.

Prognoza meteo VINERI
ÎN ȚARĂ
Vremea va fi caniculară în sud-vest, local în sud și pe arii restrânse în centrul țării, unde și disconfortul termic se va menține accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. În restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii și ale serii nord-estul țării și zona de munte, unde vor fi unele înnorări și cu totul izolat posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat.

BUCUREȘTI
Vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic ridicat deși valorile de temperatură vor marca o scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade.

Alertă meteo. Disconfort termic accentuat, se depăşeşte pragul critic în zilele următoare

Prognoza meteo SAMBATA
ÎN ȚARĂ
Vremea va fi călduroasă, caniculară în vestul și local în sudul și centrul țării, unde și disconfortul termic va fi accentuat. În nord-vestul țării și la munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza și seara, când pe arii în general restrânse vor fi averse și descărcări electrice, în timp ce, în restul zonelor va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 33 și 38 de grade, valori mai mici, de 26…27 de grade urmând a se înregistra în deltă și pe litoral. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 și 25 de grade, anunţă ANM.

BUCUREȘTI
Canicula va persista, iar disconfortul termic se va menține ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Prognoza meteo DUMINICA, LUNI, MARTI
ÎN ȚARĂ
Valul de căldură va persista, astfel că vremea va fi călduroasă, local caniculară în zonele de câmpie și deal, în special din vestul, centrul și sudul teritoriului. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare la munte, iar spre sfârșitul intervalului va crește în vest și nord-vest.

BUCUREȘTI

Canicula și disconfortul termic accentuat vor perisista, iar probabilitatea de ploaie va fi scăzută.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cât a costat campania electorală de la Buzău. Ce sumă a plătit Marcel Ciolacu unei firme fără activitate economică
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde