PROGNOZA METEO. Urmează trei zile de vreme caldă, dar de miercuri revin ploile

Vremea se află într-un proces de încălzire până marţi, când temperaturile vor ajunge la 28 de grade, însă de miercuri va deveni instabilă şi se va răci în majoritatea regiunilor.
Daniel Spătaru
08 mai 2021, 16:14
PROGNOZA METEO. Urmează trei zile de vreme caldă, dar de miercuri revin ploile

PROGNOZA METEO. Duminică, vremea va fi predominant frumoasã şi se va încãlzi faţã de ziua anterioarã în vest, centru şi nord, astfel cã, în orele amiezii, la nivelul întregii ţãri se vor înregistra temperaturi în jurul celor normale pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile din jumãtatea esticã, unde pe parcursul zilei vor fi unele înnorãri. Vântul va sufla slab pânã la moderat, trecãtor cu intensificãri mai ales în partea a doua a intervalului, în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 12 grade, mai coborâte, spre -3 grade în estul Transilvaniei, unde se va forma brumã.

Şi la Bucureşti, duminică, vremea va fi frumoasã, dar rãcoroasã dimineaţa şi noaptea. Cerul va avea unele înnorãri dupã-amiaza şi va fi mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimã va fi de 5…8 grade.

Citeşte şi PROGNOZA METEO LUNA MAI. Temperaturi ridicate și ploi de scurtă durată în ultima lună de primăvară

Luni, vremea va fi predominant frumoasã şi va deveni caldã în regiunile vestice, în timp ce în restul ţãrii valorile termice diurne se vor situa în jurul celor normale ale datei. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 27 de grade, uşor mai scãzute pe litoral, spre 15…17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0…1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 14…15 grade în Dealurile de Vest. Cu totul izolat se va semnala ceaţã. Presiunea atmosferică va scãdea uşor în toate regiunile.

La Bucureşti, luni, vremea va fi în continuare frumoasã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimã va fi de 6…9 grade.

Marţi, valorile termice vor continua sã creascã uşor şi se vor situa cu mult peste cele caracteristice în a doua decadã a lunii mai în jumãtatea de vest şi în jurul celor normale în restul ţãrii. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorãri şi izolat ploi slabe, în a doua parte a nopţii în regiunile estice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã şi în sudul Banatului şi doar pe arii restrânse şi trecãtor în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 18…20 de grade pe litoral şi 28 de grade în Dealurile şi Câmpia de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 2 grade.

La Bucureşti, marţi, vremea se va menţine frumoasã şi va continua sã se încãlzeascã uşor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 24…25 de grade, iar cea minimã va fi de 8…11 grade.

Citeşte şi Prognoza meteo în luna mai. ANM anunţă vreme deosebit de caldă pentru această perioadă

Miercuri, vremea va deveni în general instabilã şi se va rãcori în majoritatea regiunilor, cu precãdere în jumãtatea de est. Aria de nebulozitate şi ploi se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descãrcãri electrice, iar cantitãţile de apã vor fi pe alocuri însemnate, în special în regiunile sud-vestice. Vor fi condiţii de grindinã. Pe timpul nopţii, în zona montanã, la altitudini de peste 1800 m, pot fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificãri, local şi temporar, în cea mai mare parte a teritoriului, cu viteze mai mari în sud, în sud-vest şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vest; minimele termice vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.

La Bucureşti, miercuri, valorile termice vor fi în scãdere, cerul va avea înnorãri şi, mai ales dupã orele amiezii, temporar va ploua, moderat cantitativ. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri de 45…50 km/h în special în timpul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea minimã va fi de 8…9 grade, după cum transmite ANM.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
El e românul care l-a ajutat pe Gică Hagi să antreneze Galatasaray, apoi l-a demis! Întâlnire surpriză cu Erdogan!
Capital.ro
Călin Georgescu nu se ascunde. Persoana cu care a fost surprins. A stat non-stop lipit de el, chiar și în Biserică
Playtech.ro
Românii, panicaţi de un alt cutremur! A avut loc în urmă cu puţin timp, este al treilea deja
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Tatăl Elenei, femeia lovită mortal pe o trecere de pietoni din București, rupe tăcerea. Unde se grăbea aceasta, împreună cu fiica sa: „Doi copii au rămas fără mamă”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună noiembrie istorică în România. Temperaturi ciudate în București
iamsport.ro
Nedreptatea trăită la Mondial de ”cel mai bun număr 9” al României! Ar fi fost ignorat pentru ca Răducioiu să fie vândut: ”Acela a fost interesul”
MediaFlux
Poți calatori gratis cu mașina electrică! Iată cum
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025