PROGNOZA METEO Vin ploile în mai multe zone din ţară. În sud şi est va fi deosebit de cald. Cum va fi vremea de 8 Martie

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă că vremea se va menţine deosebit de caldă în sudul şi sud-estul ţării, în zilele ce urmează, însă vor începe şi ploile, mai ales în partea de vest a României. 
Alina Costache
05 mart. 2017, 14:18
PROGNOZA METEO Vin ploile în mai multe zone din ţară. În sud şi est va fi deosebit de cald. Cum va fi vremea de 8 Martie

PROGNOZA METEO Luni, 6 martie. Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sudul și estul țării. Temperatura aerului, în scădere față de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, va avea valori maxime cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei și 18…19 grade în Bărăgan și minime între -1 și 7 grade. Cerul va fi temporar noros și se vor semnala ploi, mai ales averse, în jumătatea de vest a țării și pe arii restrânse în rest. La munte, la altitudini mari, trecător, vor fi și ninsori slabe sau lapoviță. Mai ales în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări la munte, local în vestul și sud-estul teritoriului și izolat în rest. Dimineața și noaptea, în zonele joase, mai ales din sud-est, vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Maximă 15…16 grade, iar minima 3…4 grade.

PROGNOZA METEO Marţi 7 martie. Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va fi temporar noros și, mai ales după-amiază și noaptea, va ploua în sud-vest, local în vest și sud și izolat în rest. În zona montană înaltă, trecător și izolat, vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în masivele sudice, local în regiunile sud-vestice și sudice și izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va fi temporar noros și, trecător, mai ales după-amiaza și noaptea, va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5…7 grade.

PROGNOZA METEO Miercuri 8 martie. Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă, local, în sudul, estul și centrul țării. În cursul zilei cerul va fi mai mult noros și, mai ales în primele ore, va ploua slab în sud-vestul și nord-vestul țării și pe arii restrânse în vest, sud și centru. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare. Noaptea, înnorările vor fi temporare și doar izolat vor mai fi ploi slabe în regiunile vestice și nord-vestice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sud și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Dimineața și noaptea, mai ales în zonele joase din estul teritoriului, vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate ziua, iar în primele ore vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va avea unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.

PROGNOZA METEO Joi 9 martie. Vremea se va menține caldă, chiar deosebit de caldă, local, în sudul, centrul și estul țării. Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor și pe arii restrânse va ploua slab în nordul, nord-estul și centrul teritoriului, iar noaptea și în sud. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 7 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, izolat vor fi condiții de ceață.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în cursul nopții, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

TENDINŢA Vineri, sâmbătă, duminică. Deși regimul termic va marca o ușoară scădere la începutul intervalului în regiunile estice și sudice, vremea se va menține deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată la începutul intervalului în regiunile extracarpatice, iar spre sfârșit în vest, centru și nord.

BUCUREŞTI. Deși temperatura aerului va marca o scădere în prima zi, când și probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată, vremea se va menține deosebit de caldă în cea mai mare parte a intervalului.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ce cadou de peste 1,3 milioane de dolari i-a făcut Cristi Borcea fiicei sale: ”I-am luat la Hollywood, pe plajă”
Capital.ro
Amenințare directă din Rusia după atacul din Galați! Dmitri Medvedev: „Acest lucru se va întâmpla în continuare”
Playtech.ro
Câţi bani pierd asistenţii medicali după noua lege a salarizării. Exemplu concret de calcul pentru sporuri
Adevarul
Majoritatea ucrainenilor susțin trimiterea de trupe pentru a apăra Polonia, țările baltice și Republica Moldova în cazul unei agresiuni ruse
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama criminalului din Târgu Jiu face declarații halucinante! Femeia nu vrea să meargă la morgă și nici la înmormântare: „Ce prostie e asta?”
iamsport.ro
Mihai Stoica a pus mâna pe telefon și i-a chemat pe jucători să semneze cu FCSB: ”Gata, e rezolvat tot!”
MediaFlux
Reacția lui Putin după drona căzută la Galați. Rusia nu dă înapoi niciun pas: ”Țările UE ar fi bine să tacă pe acest subiect”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți