PROGNOZA METEO. Vremea schimbă foaia în următoarele zile

PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea va rămâne deosebit de caldă, însă joi, instabilitatea atmosferică va fi în creştere.
Iulian Tudor
13 aug. 2019, 13:38
PROGNOZA METEO. Vremea schimbă foaia în următoarele zile

PROGNOZA METEO MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Vremea se va răcori în Banat, Crișana și Maramureș, dar se va menține călduroasă în restul teritoriului, izolat caniculară în Oltenia și Muntenia, unde și disconfortul termic va mai fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, nordice, centrale, precum și în zonele montane și submontane, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere treptată și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, când doar izolat vor fi astfel de manifestări. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în vest și 35 de grade în sud și sud-est, iar cele minime între 12 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

LA BUCUREŞTI

Disconfortul termic va persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi mai mult senin, ziua și variabil, noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO JOI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general instabilă. În zonele de deal și de munte, precum și în regiunile centrale și de nord-est, iar după-amiaza și noaptea, local și în sudul și sud-estul țării vor fi înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp. În vestul teritoriului, cerul va deveni treptat variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Temperaturile maxime, în scădere față de ziua anterioară în toată țara, se vor încadra, în general, între 21 și 31 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 și 20 de grade, mai scăzute în depresiuni.

LA BUCUREŞTI

Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiază și noaptea, când vor fi perioade cu intensificări ale vântului, averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 17….18 grade.

PROGNOZA METEO VINERI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 20 de grade în estul Transilvaniei și 29 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice mai ales pe parcursul zilei, local în zona montană și în sud și izolat în centrul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vestul și estul țării, precum și la munte. Temperaturile minime se vor situa între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiuni.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului va continua să scadă și se va înregistra o maximă în jurul valorii de 25 de grade și o minimă de 15….16 grade.

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea se va încălzi ușor față de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales după-amiază, în nord-vestul țării și în zona montană, unde, local vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 31 de grade, iar cele minime între 10 și 19 grade, mai scăzute în depresiuni.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va încălzi ușor față de ziua anterioară. Temperatura maximă se va situa în jurul a 28 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16….17 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 18.08.2019 ORA 09 – 21.08.2019 ORA 09

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor crește treptat de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni călduroasă, îndeosebi în zonele de câmpie și podiș, iar probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

LA BUCUREŞTI

Vremea va deveni călduroasă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Andrei Vochin, observație după șocul de la Arad: „Copilu și Șumudică, înapoi printre ruine. Misiunea? Salvarea CFR-ului”
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat