Prognoza meteo. Vremea se schimbă din nou, ce temperaturi vom avea în week-end

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru vineri, 5 iulie 2024. Vremea se va încălzi, astfel încât va deveni călduroasă în jumătatea sudică a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua când se vor semnala averse pe arii restrânse în nord și centru și izolat în restul teritoriului.
Filip Stan
04 iul. 2024, 16:10
Prognoza meteo. Vremea se schimbă din nou, ce temperaturi vom avea în week-end
Prognoza meteo. Vremea se schimbă din nou, ce temperaturi vom avea în week-end

Prognoza meteo. Conform ANM, la noapte cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 și 19 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile intramontane, dar și mai ridicate pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață. În București, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 15-8 grade Celsius.

VINERI

În Țară

Valorile termice vor crește față de intervalul anterior în toată țara, iar local în sud, vest și est vor caracteriza o vreme călduroasă. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord, nord-est și centru. Pe arii restrânse vor fi averse slabe îndeosebi în zona montană și submontană, precum și în Maramureș și nordul Moldovei. Noaptea, treptat cerul se va degaja. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări mai ales la munte și în estul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, dar și ușor mai ridicate pe litoral. Izolat, în orele dimineților, vor fi condiții de ceață.

București

Valorile termice vor crește față de intervalul anterior, astfel încât vor caracteriza o vreme călduroasă. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.

SAMBATA

În Țară

Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 21 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, dar și ușor mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza la munte, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată, iar noaptea se va degaja. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și vestul Carpaților Meridionali.

București

Vremea se va menține călduroasă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

DUMINICA

În Țară

Vremea va fi în continuare călduroasă, iar în vestul și sudul țării va deveni caniculară și disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiază în vestul teritoriului, dar numai izolat vor fi posibile averse slabe și descărcări electrice, îndeosebi în zona Carpaților Occidentali. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales în prima parte a zilei, în Banat și în vestul Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 11 și 22 de grade.

București

Vremea va deveni caniculară, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18…20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Citeşte şi: Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza pe iulie. Fluctuații mari de temperatură de la o zi la alta. Canicula severă alternează cu ploi, vijelii și grindină

LUNI

În Țară

Vremea se va menține călduroasă, caniculară în vestul, sudul, local în estul și pe arii restrânse în centrul țării, unde și disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse și descărcări electrice, după-amiază, pe alocuri în zonele montane și în nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 31 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 24…25 de grade în Delta Dunării.

București

Vremea se va menține caniculară, cu o maximă termică ce se va situa în jurul valorii de 36 de grade și disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18…20 de grade, ușor mai coborâtă în zona preorășenească.

MARTI, MIERCURI, JOI

În Țară

Vremea se va menține călduroasă, caniculară în vestul, sudul, estul țării și pe arii mai restrânse în rest în primele două zile, cu o ușoară răcorire în ultima zi a intervalului. Local vor fi fenomene specifice instabilității atmosferice, la început în zonele montane, apoi și în restul teritoriului cu o probabilitate mai mare în ultima zi a intervalului.

București

Vremea se va menține caniculară în primele două zile ale intervalului, apoi se va mai răcori, când va crește și probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
U Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Jovo Lukic. Are 4 goluri în SuperLiga în 2026. Exclusiv
Capital.ro
Regula care schimbă tot pentru cei care locuiesc la bloc. Ce poate face Asociația de Proprietari: Nu există obligație din punct de vedere legal
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Bani și teren gratuit pentru tineri. Comisia Europeană va prezenta soluțiile de sprijin pe 18 și 19 iunie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți