PROGNOZA METEO. Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor. Unde vor apărea ploile

PROGNOZA METEO. Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi relativ ridicată pe parcursul după-amiezilor.
Iulian Tudor
06 aug. 2018, 13:48
PROGNOZA METEO. Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor. Unde vor apărea ploile

MARŢI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi călduroasă îndeosebi în zonele joase din vestul și sudul țării și apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului vor fi, mai ales după-amiaza și seara, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, sud-estice și în zona de munte și local în centru. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 34 de grade, iar cele minime între 12 și 23 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic în regiunile sudice și sud-estice și pe arii mai restrânse în cele vestice.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza și seara când vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice și posibil unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.

MIERCURI

ÎN ŢARĂ
Vremea se va menține călduroasă îndeosebi în zonele de câmpie din vestul și sudul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, în special după-amiaza, la munte și în sud-vestul țării, unde pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 9 grade în depresiuni și 22 de grade în deltă.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic în regiunile vestice și sud-vestice și pe arii mai restrânse în cele sudice.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.

JOI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în continuare călduroasă în vestul, sudul și centrul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, doar cu totul izolat vor fi posibile astfel de fenomene. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări asociate ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 34 de grade, iar cele minime în general între 12 și 20 de grade.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 15…18 grade.

VINERI

ÎN ŢARĂ
Vremea călduroasă se va menține în regiunile vestice, sudice și centrale. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, mai ales la munte, unde probabilitatea de apariție a averselor și descărcărilor electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 34 de grade, iar cele minime în general între 12 și 20 de grade.

LA BUCUREŞTI
Vremea călduroasă se va menține. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Maxima termică va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 14…17 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL 11.08.2018 ORA 09.00 – 14.08.2018 ORA 09.00

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, iar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi relativ ridicată pe parcursul după-amiezilor în special în zona montană.

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi călduroasă, iar probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cele mai tari glume după ce Ianis Hagi a fost lăsat în afara lotului la meciul România – Bosnia. Foto
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Cât este indemnizația de șomaj în 2026 și cât timp o poți primi. Peste 5.400 de șomeri erau înregistrați în București la finalul verii
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte